CNA: reclamele Romtelecom pot leza sentimente religioase

85

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat spoturile radio și TV ale Romtelecom, în care se interpretează colinde româneşti cu versuri modificate pentru a comunica oferte ale companiei.

În urma difuzării acestor spoturi, CNA a primit 30 de reclamaţii de la telespectatori şi ascultători, care s-au plâns că utilizarea unor colinde româneşti cu versuri modificate în scopuri comerciale reprezintă blasfemie şi sfidare a valorilor tradiţionale.

Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) a comunicat CNA că reclamele Romtelecom nu încalcă prevederile Codului de Practică în Publicitate elaborat de RAC.

Cu toate acestea, CNA a decis să transmită scrisori de atenţionare televiziunilor şi posturilor de radio care au difuzat spoturile Romtelecom.

„Asemenea materiale audiovizuale riscă să lezeze sentimentele religioase", le-a spus Răsvan Popescu, preşedintele CNA, reprezentanţilor Romtelecom.

În prezent, reclamele acestea nu mai sunt difuzate.

Surse: Mediafax, InfoPortal