Amnesty condamnă amestecul politicii în justiţie

11

    Organizaţia Amnesty International a criticat „politizarea justiţiei internaţionale” în raportul său anual care a adunat informaţii potrivit cărora 111 ţări practică tortura, notează BBC. Raportul condamnă totodată eșecul intervenţiei ONU în aceste probleme.    Grupul Amnesty, specializat în drepturile omului, a acuzat marile guverne ale lumii că subordonează justiţia intereselor politice și că își favorizează aliaţii.

    Raportul emis de Amnesty atrage atenţia asupra posibilelor crime de război petrecute în conflictele de anul trecut din Sri Lanka. Mii de oameni au fost omorâţi în timpul războiului împotriva grupării Tigrii Eliberatori ai Tamilului Eelam. În ciuda informaţiilor oferite de ONU, conform cărora, ce s-a întâmplat în Sri Lanka a fost, în cuvintele purtătorului de cuvânt al Naţiunilor Unite, o „baie de sânge”, organizaţia Amnesty International reclamă că „nimeni nu a fost adus în justiţie” pentru aceste atrocităţi.    Autorii raportului critică de asemenea lipsa unei intervenţii a Uniunii Europene și a ONU în ceea ce privește responsabilizarea Israelului pentru acţiunile întreprinse în Fâșia Gaza, dar și lipsa de cooperare a guvernului Marii Britanii, în investigaţiile independente privind detenţia secretă și tortura, în perimetrul regatului.