Femeile din Afganistan şi Guatemala sunt terorizate şi ucise

160

Drepturile femeii ar trebui să fie o prioritate în orice înţelegere politică cu forţele insurgente din Afganistan, susţine Human Rights Watch. Femeile sunt în mod frecvent ameninţate, intimidate sau agresate fizic, iar fetelor li se interzice accesul la educaţie în zonele controlate de talibani, se precizează în raportul „The «Ten-Dollar Talib» and Women's Rights", publicat ieri.

   

    Una dintre formele de ameninţare cele mai răspândite este „scrisoarea de noapte", adică un bilet cu ameninţări care îi este lăsat femeii în timpul nopţii. Talibanii au ameninţat atât femei din viaţa publică, cât şi femei obişnuite. O femeie care lucra pentru guvern a demisionat după ce a primit o scrisoare cu următorul conţinut: „Noi, talibanii, te avertizăm să încetezi să mai lucrezi pentru guvern. În caz contrar te vom ucide. Îţi vom lua viaţa într-un mod atât de crud, cum nicio altă femeie nu a fost ucisă până acum."

    Femeile din Guatemala vor putea primi azil în Statele Unite datorită ratei mari a crimelor cărora le cad victime, anunţă CNN. Şi femeile din Guatemala sunt supuse violenţelor şi atacurilor, între 2001 şi 2006 fiind ucise peste 1.900 de femei şi fete.