O.M.S.: „violenţa împotriva femeilor a devenit epidemie”

29

Violenţa domestică şi sexuală împotriva femeilor nu mai este doar o problemă pentru femeile sărace sau lipsite de educaţie, ci realitatea de zi cu zi pentru 38% dintre femeile cu vârste peste 15 ani din întreaga lume. Implicaţiile, adesea trecute cu vederea, includ afecţiuni care afectează sănătatea femeilor pe termen lung şi pot duce chiar la moarte, avertizează un nou raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Statisticile făcute publice ieri reprezintă prima estimare mondială a violenţei împotriva femeilor. Peste 85% dintre abuzuri au loc chiar acasă şi sunt iniţiate de partenerii de viaţă, în timp ce 28% dintre atacuri se finalizează cu uciderea victimei.

Raportul mai arată că 42% dintre episoadele violente au ca rezultat rănirea fizică sau violul femeilor.

Implicaţiile asupra sănătăţii femeilor nu sunt mereu luate în seamă şi variază de la fracturi şi complicaţii în timpul sarcinii, la depresie, dependenţă de alcool şi boli mintale, avertizează OMS.

Niciun articol afișat