ONU denunţă tortura din închisorile afgane

19

Un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite bazat pe 379 de interviuri cu deţinuţi din 47 de centre de detenţie din Afganistan denunţă tortura sistematică folosită de unii oficiali pentru a obţine informaţii.

Potrivit Misiunii ONU în Afganistan (UNAMA), există probe că oficiali din cinci centre de detenţie folosesc "în mod sistematic" tortura pentru a smulge mărturisiri şi informaţii de la deţinuţi. Raportul avertizează că de acelaşi tratament au parte chiar şi minorii.

În aceste centre, scrie Mediafax, deţinuţii interogaţi sunt adesea suspendaţi de încheieturile mâinilor de pereţi sau tavan şi sunt loviţi cu tuburi de plastic, cabluri electrice sau bastoane, cel mai adesea peste tălpi, susţin autorii raportului. Alteori sunt supuşi la şocuri electrice, menţinuţi cu forţa în poziţii de stres, ameninţaţi cu violenţe sexuale, sau li se smulg unghiile de la picioare.

Ministerul de Interne, în subordinea căruia se află Serviciile de Informaţii Afgane, a amânat să facă orice declaraţii presei, până la studierea raportului.

(Foto: updatednews.ca)