Oxitocina, secretul care îi face pe bărbaţi să rămână fideli?

2337

Cercetătorii încearcă să afle dacă nu cumva proximitatea fizică ar putea ajuta oxitocina, „hormonul iubirii" să îi facă pe bărbaţi să rămână fideli.

Pornind oricum de la premisa că fidelitatea implică mult mai mult decât prezenţa unui hormon, cercetătorii de la Universitatea din Bonn, Germania, au creat un experiment pentru a vedea totuşi dacă acest hormon, care stă la baza legăturilor dintre părinţi şi copii, poate fi considerat un factor care să îi ajute pe bărbaţi să rămână fideli într-o relaţie.

Cercetătorii au invitat 57 de bărbaţi heterosexuali să participe la experiment. Jumătate dintre ei erau implicaţi în relaţii stabile, iar ceilalţi erau burlaci. Unii dintre ei au primit doze de oxitocină printr-un spray inhalat pe nas, iar alţii un placebo.

Toţi au fost puşi să stea înaintea unei linii albe trasate pe jos. O cercetătoare atractivă se apropia de fiecare dintre ei şi aceştia trebuiau să spună „Stop!” când ea ajungea la distanţa potrivită, din punctul de vedere al contextului social în care se aflau. În al doilea experiment cercetătoarea stătea în faţa liniei şi fiecare bărbat venind spre ea, trebuia să se oprească în punctul în care considera că a ajuns la o distanţă potrivită.

Experimentul, publicat în Journal of Neuroscience, a arătat că bărbaţii care erau în relaţii monogame şi care primiseră oxitocină au înregistrat cea mai mare distanţă faţă de cercetătoare, comparativ cu cei singuri şi cei care primiseră placebo, scrie Time.

„Acesta este primul studiu care sugerează că oxitocina ar putea juca un rol în menţinerea monogamiei în relaţii prin faptul că îi face pe bărbaţi să îşi păstreze distanţa faţă de femeile atractive”, explică un profesor de psihiatrie de la Universitatea Emory.