Psihiatru condamnat pentru crima comisă de pacient

12

Verdict fără precedent în dreptul francez: o curte a decis condamnarea la închisoare a unui psihiatru găsit vinovat de o crimă comisă de un pacient, informează BBC.

Daniele Canarelli (58 ani) a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, după ce pacientul ei, Joel Gaillard, a ucis un om. Judecătorul a apreciat că medicul a comis o „gravă eroare" fiindcă nu a sesizat că bărbatul care i-a fost pacient timp de 4 ani prezenta pericol pentru societate. Cu 20 de zile înainte de crimă, Gaillard fugise dintr-o consultaţie cu dr. Canarelli, de la un spital din Marsilia.

Avocaţii lui Canarelli au pledat pentru clientul lor spunând că un verdict nefavorabil ar conduce la tratamente mai dure din partea psihiatrilor faţă de pacienţii lor. Fiul victimei a spus în schimb că o eventuală condamnare ar însemna un avans în practica psihiatriei.

În martie 2004, Joel Gaillard a ucis prin înjunghiere un bărbat de 80 de ani. Nu a primit o condamnare pentru fapta sa, fiind bolnav de schizofrenie paranoidă și eliberat de sub supravegherea medicală.