Rusia, un model de succes în integrarea romilor

49

"Izolarea şi deportarea nu vor rezolva problema romilor", reclamă Nadejda Demetr, vicepreşedintele Uniunii Internaţionale a Romilor. "Educarea în masă este cea mai bună soluţie. Dacă va creşte nivelul educaţional al celor mai mulţi dintre romi, va fi vizibilă o schimbare a comportamentului acestora", a adăugat Demetr.

   

     "Există dovezi că nu toată lumea are drepturi egale în Europa", declară Nadejda Demetr. "Există 18 milioane de romi în lume, iar şapte-opt milioane trăiesc în România, Ungaria, Bulgaria, Slovacia şi Cehia, precum şi în spaţiul fost-iugoslav. Referindu-se la expulzarea romilor din Franţa şi la situaţia romilor din Slovacia, Demeter atenţionează că astfel de măsuri nu rezolvă fondul problemei.

Vicepreşedintele a apreciat, în schimb, că politica de integrare a romilor, aplicată în Rusia, este un model de succes în ce priveşte problemele care ţin de incluziunea minorităţii etnice, deoarece autorităţile ruse stimulează accesul la educaţie al romilor, le permite să înfiinţeze ferme proprii pentru creşterea cailor şi îi stimulează să devină oameni de afaceri, scrie Mediafax.

    Declaraţia Nadejdei Demeter vine la scurt timp după ce Ministerul de Interne al Finlandei a sugerat parlamentului adoptarea unor măsuri legislative care să permită expulzarea romilor proveniţi din România. "Legislaţia Finlandei şi legislaţia Uniunii Europene creează unele premise în baza cărora este posibilă expulzarea cetăţenilor UE care nu sunt înregistraţi în calitate de solicitanţi de locuri de muncă", spune secretarul de stat în Ministerul de Interne Antti Pelttari, într-o declaraţie preluată de Agerpres.

    Se pare însă că premisele despre care vorbea secretarul de stat ar putea cântări mai puţin decât circumstanţele individuale ale romilor confruntaţi cu expulzarea. Cel puţin aşa reiese dintr-un raport interimat publicat ieri de Comisia Europeană şi citat de BBC. CE a criticat Franţa pentru expulzarea romilor şi a solicitat informaţii suplimentare despre intervenţia controversată. Expatrierea a aproximativ 1.000 de romi din Franţa a adus în discuţie corectitudinea interpretării franceze a legilor Uniunii Europene, care protejează libertatea de mişcare şi asigură lipsa discriminării persoanelor.

    Analiştii de la The Economist comentează că dificultăţile pe care Uniunea Europeană le întâmpină cu privire la "cea mai mare minoritate europeană care nu are un stat" ar putea fi o dovadă că guvernele din Europa de Est au nevoie să consolideze "un mecanism de motivare mai puternic" în gestionarea problemei romilor şi că "interesul pentru sine" ar putea constitui o astfel de motivare.