Stephen Hawking: Universul nu e creaţia lui Dumnezeu

524

    Fizicianul Stephen Hawking susţine în noua sa carte că Dumnezeu nu are loc în teoriile despre apariţia Universului, notează BBC. Deşi afirmase anterior că nu există o lipsă de compatibilitate între ştiinţă şi credinţa în Creator, Hawking scrie în The Grand Design că apariţia Universului este consecinţa inevitabilă a legilor fizicii. „Pentru că există o lege precum gravitaţia, Universul poate să apară şi apare din nimic", scrie Hawking.

    Fizicianul şi-a propus în noua carte să contraargumenteze împotriva teoriei clasice a lui Sir Isaac Newton, conform căreia Universul a fost conceput de Dumnezeu şi nu a apărut la întâmplare, din haos. Întrucât Universul nu este creaţia unei Fiinţe inteligente, ci rezultatul legilor fizice, concluzia lui Hawkins este că ceea ce oamenii religioşi numesc "Dumnezeu" este de fapt o lege a fizicii. Astfel, Hawking îşi contrazice ideea din A Brief History of Time, în care sugera că dacă omul formulează o teorie completă despre crearea Universului ajunge „să cunoască mintea lui Dumnezeu".

    Descoperirea unei planete care gravitează în jurul unei stele (în 1992), la fel cum Pământul gravitează în jurul Soarelui, este un caz menţionat de Hawking ca dovadă a faptului că crearea Pământului nu este un proiect special al lui Dumnezeu, nu este o lume creată pentru a fi locuită de fiinţele umane.

    Cartea a fost scrisă împreună cu fizicianul american Leonard Mlodinow şi va fi lansată în librării începând cu data de 9 septembrie.

    Jonathan Henry Sacks, rabinul-şef al Congregaţiilor evreieşti unite din Commonwealth, a declarat că Hawking face erori elementare de logică. „Există o diferenţă între ştiinţă şi religie. Ştiinţa se ocupă cu explicarea fenomenelor. În religie este vorba despre interpretarea lor. Biblia pur şi simplu nu este preocupată de modul în care Universul a apărut."

    Ştiinţa „nu ne poate spune de ce ne aflăm aici şi nici cum ar trebui să ne trăim viaţa. Ştiinţa deghizată în religie jigneşte buna cuviinţă la fel ca şi religia deghizată în ştiinţă", a spus rabinul-şef.

    Sacks a mai atras atenţia şi asupra faptului că tensiunea dintre religie şi ştiinţă este unul dintre „blestemele timpului nostru" şi a avertizat că aceasta este atât în defavoarea religiei, cât şi a ştiinţei, notează The Guardian.

    În replică la afirmaţiile lui Stephen Hawking, Episcopul de Swindon, dr. Lee Rayfield a declarat că ştiinţa „nu va putea niciodată să demonstreze lipsa existenţei lui Dumnezeu, la fel cum niciodată nu va putea dovedi că Dumnezeu există". „Totuşi, dacă privesc Universul şi dacă mulţi alţi oameni, care se pricep mai bine decât mine la cosmologie şi la ştiinţe matematice, îl privesc prin ochii credinţei, văd un Univers care este în continuare în armonie cu ceea ce credem despre Dumnezeu şi despre natura Sa."