Star indonezian închis pentru pornografie

141

O curte din Indonezia a decis pedepsirea cu trei ani de închisoare a unuia dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică pop ai Asiei, după ce acesta a fost găsit vinovat de producerea și distribuirea pe Internet a unor clipuri pornografice.Nazril Irham sau Ariel, după numele de scenă, este prima vedetă care a intrat sub incidenţa legii privind pornografia instituită în Indonezia în anul 2008, transmite BBC.Deși starul a declarat că nu a distribuit videoclipurile, ci că i-au fost furate, judecătorii l-au găsit vinovat de „oferirea unei oportunităţi pentru ca alţii să răspândească, să producă sau să pregătească un videoclip pornografic.” Explicaţia judecătorului Singgih Budi Prakoso a fost că „în postura de personalitate publică, acuzatul ar fi trebuit să fie conștient de faptul că fanii i-ar putea imita comportamentul.”Avocatul cântăreţului a declarat că va face recurs, deoarece consideră că decizia curţii a fost influenţată de presiunea publicului.  Procesul lui Ariel a devenit ţinta grupurilor de musulmani ultraconservatori care s-au folosit de subiectul pornografiei pentru a deplânge declinul moral al Indoneziei.