Site-ul Survival International, ţinta unui atac cibernetic

78

Site-ul Survival International a fost atacat. Reprezentanţii organizaţiei spun că e vorba de o răzbunare.

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Survival International a fost ţinta unui atac cibernetic major, care i-a scos din uz website-ul. Reprezentanţii organizaţiei sunt convinşi că în spatele acestui atac se află autorităţile din Botswana sau Indonezia, ori aliaţii lor.

Motivul pe care organizaţia l-a oferit ca argument a fost că atacul a survenit la doar o săptămână după ce Survival a făcut publice imagini şocante cu câţiva soldaţi indonezieni care torturau mai mulţi membri ai unui trib papuan, şi la câteva săptămâni după ce grupul a cerut turiştilor să boicoteze Botswana, ca răspuns la persecuţiile propagate de guvernul acestui stat, împotriva boşimanilor din Kalahari.

Atacul a demarat cu o acţiune-test şi a culminat cu blocarea site-ului, ca urmare a accesării lui de mai multe mii de calculatoare din diverse locaţii de pe Glob, scrie Ekklesia.co.uk. Directorul Survival, Stephen Corry, a declarat că atacul nu este o joacă de "tocilari", ci este o acţiune "scumpă şi sofisticată, care se ridică la nivelul de ciber-terorism". Totuşi, a mai spus directorul, pagubele asupra organizaţiei sunt "nimic în comparaţie cu cele suferite de triburile papuane sau cele de boşimani."

Şi alte site-uri neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului care găzduiau clipul video cu torturarea membrilor tribului papuan au fost atacate. Este vorba de paginile organizaţiilor Friends of People Close To Nature, West Papua Media Alerts, Asian Human Rights Commission, Free West Papua Campaign şi West Papua Unite.