SUA: Arată-mi ce postezi pe Facebook ca să îţi spun dacă eşti obez

538

Postările pe Facebook dezvăluie rata obezităţii persoanelor care locuiesc într-o anume zonă, iată concluzia la care au ajuns cercetătorii americani, notează Huffington Post.

Studiul a comparat interesele pentru diverse activităţi sănătoase şi obiceiul de a privi la televizor ale utilizatorilor Facebook cu datele legate de rata obezităţii din regiunile din Statele Unite. Astfel, în urma cercetării, oamenii de ştiinţă au descoperit legături între interesele afişate de useri pe reţeaua de socializare şi această afecţiune.

Numărul de postări sub forma aprecierilor de tipul Like şi Share a utilizatorilor dintr-o anumită regiune, pentru articole şi informaţii legate de un stil de viaţă sănătos, indică o rată mai mică a obezităţii în acea zonă, arată un studiu realizat de cercetătorii de la Spitalul de Copii din Boston şi publicat în jurnalul PLOS ONE. În schimb, cu cât numărul de postări strâns legate de activitatea de a urmări programele TV este mai mare, creşte şi numărul de persoane care suferă de obezitate.

Profesorul John Brownstein, cercetător în cadrul Programului Informatic al Spitalului de Copii din Boston, este de părere că descoperirile ar putea localiza în timp real nivelul de obezitate din anumite zone. Acest lucru poate contribui la implementarea unor campanii mult mai eficiente pentru tratarea şi prevenirea acestei afecţiuni şi promovarea unui stil de viaţă sănătos.