Topul celor mai inteligenţi oameni ai planetei

2822

Revista Business Insider a alcătuit o listă a celor mai inteligenţi oameni din lume.

Cel mai inteligent om de pe planetă este un tânăr chinez, pe nume Terence Tao, al cărui IQ atinge valoarea de 230 de puncte.

Terence Tao s-a născut în Australia în anul 1975. În 2006, a fost distins cu Medalia Fields, cel mai prestigios premiu internaţional pentru excelenţă în cercetarea matematică, echivalentul Premiului Nobel, care nu se acordă matematicienilor. Revista Smithsonian scrie că tânărul a învăţat aritmetica de bază singur, la doi ani. În prezent, Tao predă la prestigioasa Universitate a Statului California, din Los Angeles (SUA).

Cu un IQ de 190, Garry Kasparov a devenit cel mai tânăr campion mondial la şah, la 22 de ani, în 1985. În 1997, a devenit primul campion de şah care a pierdut un meci cu un calculator (Deep Blue). Kasparov a fost membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică.

În 1985, Guiness World Record a clasat-o pe Marilyn vos Savant drept cea mai inteligentă femeie, cu un IQ de 190. În urma unor teste, s-a estimat că ar avea un IQ de 228. Este jurnalistă în Statele Unite, la publicaţia Parade.

Judit Polgar, de naţionalitate maghiară, cu un IQ de 170, este considerată cea mai bună șahistă din lume. Polgar a fost antrenată de mică de tatăl ei, care spunea că „geniul se învaţă, nu este înnăscut”.

Stephen Hawking – IQ 160 – este cel care a lansat teoria potrivit căreia găurile negre emit radiaţii, denumite „radiaţiile Hawking”. Hawking declara într-un interviu pentru Msnbc că „oamenii care se laudă cu IQ-ul lor sunt nişte rataţi”.

Paul Allen – IQ 160 – a fondat Microsoft, împreună cu Bill Gates, care are un IQ cu 10 puncte mai mic decât el. În 2010, Allen a demisionat de la Microsoft, dar încă mai deţine acţiuni în cadrul companiei și rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

Sharon Stone – IQ 157 – a declarat în trecut că este membră Mensa, dar în 2002 şi-a retras afirmaţia. La 15 ani, a primit o bursă din partea Universităţii din Pennsylvania pentru a studia tehnici de scriere creativă și arte frumoase.

Niciun articol afișat