Uimitor: un hoţ de bere s-a convertit și a plătit înapoi tot ce furase

15

Ani la rândul s-a servit, în secret, din berea lăsată de Dee și Leo Samad din Villa Hills (Kentucky, SUA), în frigiderul de pe marginea piscinei lor. Până într-o zi când, cuprins de remușcări, a umblat la frigider, de data aceasta ca să lase un bilet prin care își cerea scuze și un teanc de 7 bancnote a câte 20 de dolari.

Dee și Leo Samad au obiceiul de a-și ţine frigiderul de lângă psicină aprovizionat cu bere. Însă de vreo câţiva ani au început să observe că mereu este mai puţină bere în frigider decât se așteptau ei să mai aibă. Deranjaţi de constatare, la un moment dat au pus chiar încuietori la frigider, însă la scurt timp după și-au dat seama că e mai comod fără încuietori, așa că au renunţat la ele.

De curând însă, când s-a întors acasă, Dee a găsit poarta descuiată și un bilet împăturit prins de ușă. Pe bilet scria: „Dragă proprietarule, în acest plic este o sumă de bani pe care prietenii mei și cu mine ţi-o datorăm ţie și familiei, ca despăgubire pentru toate ocaziile în care am furat din frigiderul de lângă piscină, în ultimii ani." Mărturisirea continua: „Suma este o estimare aproximativă şi îmi dau seama că nicio sumă nu va putea satisface complet nemulţumirea pe care probabil o resimţiţi."

Dee a povestit pentru jurnaliștii unei televiziuni locale că a fost foarte surprinsă de mesaj. Cel care îl semna și-a legat gestul de o convertire religioasă și promitea să nu mai calce niciodată în curtea familiei Samad. „Este cel mai incredibil lucru care mi s-a întâmplat vreodată… Sper ca persoana aceasta să vadă știrea la TV și să ne viziteze. Va fi binevenit la noi în casă." Doamna Samad spune că bănuiește cine ar putea fi hoţul, dar că nu este sigură. „N-am nicio intenţie să sun la poliţie. Ei știu că au greșit. Au recunoscut că nu au procedat cum trebuie. Aste e ceva ce numai un om mare poate face," a conchis Dee.