Weibo, Twitter-ul chinez, îşi va obliga utilizatorii să-şi dezvăluie identitatea

8

Într-un efort de a creşte nivelul de control al identităţii utilizatorilor pe internet, platforma de microblogging Weibo va obliga utilizatorii să se logheze cu numele real, începând cu 16 martie. Măsura pare să urmărească sporirea eficienţei cenzurii activităţilor online ale chinezilor.

Deşi Charles Chao, directorul Weibo, declară că măsura are ca motivaţie principală scăderea numărului de conturi spam (care anul trecut ajunseseră de ordinea zecilor de milioane), utilizatorii nu sunt prea încântaţi şi văd în această măsură un pericol, informează Reuters.

Ţinând cont de precedentele create de guvern, utilizatorii chinezi sunt reticenţi la aceste măsuri. În noiembrie 2010, o femeie a fost condamnată la 1 an într-un lagăr de muncă pentru că a repostat un mesaj care susţinea, în glumă, că pavilionul japonez dintr-o expoziţie din Shanghai ar trebui atacat.

Noile reglementări ce obligă utilizatorii să-şi folosească identitatea reală pentru a se loga se aplică momentan doar în Beijing, dar urmează să fie implementate şi în mediile online din Shanghai şi Guangzhou.