adevarul lui dumnezeu

Terorismul și miracolul care nu mai vine

Spaima domină încă Europa. Terorismul pare să îi fi întins o capcană nemiloasă unui continent care încearcă să își regăsească cadenţa normalităţii. Pe măsură ce zilele trec și se extind investigaţiile, se constată adevărata dimensiune a problemei. Ameninţarea rămâne intensă, nesiguranţa a devenit cotidiană, iar perspectivele evadării din această nebuloasă par destul de îndepărtate. Mulţi se îndreaptă spre divinitate, dar nici asta nu pare suficient.

Papa: nu există compromisuri cu privire la Adevăr

Nu poate exista compromis cu privire la Adevăr, a declarat Papa Benedict al XVI-lea în cadrul audienţei generale de miercuri, care a fost dedicată comemorării liturgice a martiriului lui Ioan Botezătorul.

Un şerif american i-a supărat pe atei

Un şerif american a stârnit reacţii vehemente din partea unei organizaţii ateiste după ce a publicat în ziarul local un anunţ în care afirma că, în opinia sa, „adevărul lui Dumnezeu" este mai important decât ceea ce spun cei care au doctorate în diverse domenii.