Industria tutunului își mută publicitatea pe YouTube

91

    Industria tutunului pare a se folosi de site-uri de internet cu profil social (Facebook, YouTube) pentru a evita interdicţia privind publicitatea la ţigări, arată un studiu recent, citat de BBC.

    Studiul unei echipe neo-zeelandeze, publicat în revista Tobacco Control, și-a concentrat atenţia pe site-ul YouTube, cel mai mare site de video-sharing – accesat de peste un miliard de ori pe zi. Cercetătorii au dat căutare la cinci nume de firme de tutun și au analizat primele 20 de pagini cu videoclipuri care făceau referire le ele; în mod oficial, conţinutul respectiv fusese postat de utilizatori. Autorii studiului au analizat 163 de videoclipuri, dintre care 20 păreau „extrem de profesionist realizate".

    Aproape trei sferturi din conţinutul studiat a fost clasificat drept „pro-tutun", doar 4% fiind catalogat drept „anti-tutun". Principalul brand promovat este Marlboro, susţin cercetătorii. Majoritatea clipurilor studiate conţin imagini cu persoane care fumează un anumit brand sau imagini ascociate cu brandul; multe includ de asemenea numele brandului în titlul videoclipului.

    Cercetătorii susţin că guvernul ar trebui să ia în considerare reglementarea acestui tip de conţinut de pe internet. La rândul lor, companiile de tutun neagă folosirea internetului pentru promovarea ţigărilor. Totuși, cercetătorii afirmă că industria tutunului „beneficiază enorm de pe urma potenţialului de marketing al web-ului 2.0, fără a risca prea mult să fie acuzată de încălcarea reglementărilor privind publicitatea".

    Amanda Sandford, director de cercetare în cadrul organizaţiei anti-fumat „Action on Smoking and Health" susţine că rezultatele cercetării sunt „deranjante, dar tipice pentru activitatea industriei tutunului". „Imediat ce un canal de promovare este închis, companiile vor căuta alternative pentru a-și face publicitate", afirmă ea. În plus, ea adaugă că utilizarea YouTube-ului în scop publicitar întărește indiciile conform cărora publicul-ţintă al companiilor de tutun e format din tineri.

    Concluzia autorilor studiului este că „argumentele invocate pentru limitarea promovării tutunului la TV și în cadrul filmelor ar trebui considerate valabile și atunci când vine vorba de videoclipurile postate pe internet".

    În Uniunea Europeană, interdicţia privind publicitatea la ţigări în presa scrisă, la radio și pe Internet a intrat în vigoare la 31 iulie 2005. În România, aplicarea ei a fost amânată până la 1 ianbuarie 2009, ca urmare a presiunilor exercitate de reprezentanţii industriei care s-au plâns de impactul degenerativ pe care legea l-ar putea avea asupra companiilor producătoare de tutun.

    "Dimensiunea este foarte adâncă și tratată superficial," spunea toamna trecută Liviu Lambrino, managing partner la Merlin Advertising, care lucrează cu producatorul de ţigarete JTI, într-o declaraţie pentru Money.ro. El estima atunci că "producatorii de articole promotionale vor înregistra pierderi foarte mari." Această viziune nu a fost împărtășită de toţi jucătorii pieţei. Muraru, creative director al companiei La Strada, care are printre clienţi Philip Morris spunea că nu se așteaptă ca ordonanţa guvernamentală de interzicere a publicităţii la tutun să aibă „efecte semnificative" asupra activităţii pe care o desfășoară.

Niciun articol afișat