„Povestea vieţii mele“[1] se adresează, în mod cert, celor care resimt din când în când nevoia de a citi ceva despre experimentare, pentru că nu este despre teoretizarea găsirii drumului în viaţă a unui tânăr rebel, ci chiar o poveste de viaţă.
Publicului din România, Clifford Goldstein îi este cunoscut mai ales ca autor de carte. Raţiuni ale inimii a fost primul volum al său publicat în limba română, care s-a bucurat de o primă ediţie epuizată la începutul anilor 2000, urmată de o reeditare de dată recentă.
Însă CV-ul lui Goldstein cuprinde, pe lângă cele 18 cărţi publicate până în prezent, și o însemnată activitate publicistică, din postura de editor al revistelor Shabat Shalom și Liberty, între anii 1984 și 1997. Goldstein a avut succes și ca realizator TV, emisiunea sa de la Hope Channel fiind un exemplu de dinamism în prezentarea unor concepte filosofice și teologice relevante pentru actualitatea zilei.
Clifford Goldstein a crescut într-o familie de evrei secularizaţi, iar Povestea vieţii mele este ce altceva dacă nu o autobiografie. Scrisă cursiv, cu atenţie la detalii, cartea ajută la dobândirea senzaţiei că ești martor nu doar la evenimente, ci implicit și la declanșarea reacţiilor specifice martorului, chiar și indirect, la ceea ce se întâmplă – angoasa căutării, anxietăţile de etapă, bucuria de final a găsirii sensului.
Datorită limbajului colorat și colocvial al autorului, volumul are aerul unei discuţii la plimbare în parc; uneori pare chiar că cititorul este invitat să se așeze puţin pe o bancă pentru a reflecta. La final, cititorul este lăsat singur, cu gândurile sale, pe banca de la ieșirea din parc, privind cum autorul se îndepărtează.
Frumos este faptul că finalul rămâne deschis și creează impresia că încă se scrie. Poate că aici este și neajunsul unei autobiografii cu autorul în viaţă – acela că cititorul nu mai are acces la ceea ce urmează după, în prezent, însă chiar acest lucru creează farmecul unui astfel de demers publicistic: ca orice autobiografie, și aceasta își găsește rostul complet nu în a fi considerată doar un jurnal de călătorie, ci și o pledoarie sau un pretext pentru propriile căutări ale cititorului.
Cartea este scrisă având un public-ţintă relativ ușor de identificat: cei care se inspiră din alte surse decât cele creștine și cei care își asumă zona ideologică creștină, însă nu integrează acest lucru în practica de zi cu zi. Acestea fiind spuse, volumul se adresează, în mod cert, celor care resimt din când în când nevoia de a citi ceva despre experimentare, pentru că nu este despre teoretizarea găsirii drumului în viaţă a unui tânăr rebel, ci chiar o poveste de viaţă.
