Spre deosebire de tabloul creștinilor care azi vin acasă de la biserică, îmbrăcaţi frumos, la pas solemn și salutând cu încredere „Christos a-nviat!”, în duminica învierii din Ierusalim imaginea era total opusă. Pe porţile cetăţii, la primele ore ale dimineţii, niște ostași romani intrau în fugă, venind de la cimitir, cu hainele tăvălite în ţărână și strigând speriaţi „Christos a-nviat!”

Ei văzuseră cu ochii lor toate cele întâmplate. Scriptura spune că „s-a făcut un mare cutremur de pământ” deoarece un înger s-a coborât din cer pentru a da piatra mormântului lui Iisus la o parte. Ca atare, „străjerii au tremurat de frica lui și au rămas ca niște morţi.” (Matei 28:4)

Disperaţi, soldaţii au intrat apoi în cetate și „au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate.” (Matei 28:11). Ce să le fi spus? Cu siguranţă, nimic altceva decât „Christos a-nviat!” Să auzi din gura unui păgân că Mesia pe care tu Îl aștepţi, că Mesia pe care tu l-ai răstignit, acum a înviat, cu siguranţă dădea naștere la cea de-a doua parte a salutului pascal, însă în formă disperat-interogrativă: „Adevărat a-nviat???”

Cu o fierbinţeală specifică crizei și cu un sânge rece antrenat politic, preoţii cei mai de seamă îi convoacă și pe bătrânii poporului, fac un consiliu și decid: „Nu putem spune că a înviat… Exclus! Fapt este că trupul nu mai e în mormânt. Explicaţia oficială va fi că ucenicii Nazarineanului au venit noaptea, pe când dormeau soldaţii, și l-au furat. Pe scurt, soldaţilor, salutul vostru să fie „Christos a fost furat!” Evanghelistul Matei menţionează, probabil cu părere de rău că, primind mulţi bani, soldaţii romani au spus lumii ceea ce îi învăţaseră mai marii evreilor: „și s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi.” (Matei 28:15)

„Christos a fost furat!”

„Adevărat a-nviat!”