Ei văzuseră cu ochii lor toate cele întâmplate. Scriptura spune că „s-a făcut un mare cutremur de pământ” deoarece un înger s-a coborât din cer pentru a da piatra mormântului lui Iisus la o parte. Ca atare, „străjerii au tremurat de frica lui și au rămas ca niște morţi.” (Matei 28:4)
Disperaţi, soldaţii au intrat apoi în cetate și „au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate.” (Matei 28:11). Ce să le fi spus? Cu siguranţă, nimic altceva decât „Christos a-nviat!” Să auzi din gura unui păgân că Mesia pe care tu Îl aștepţi, că Mesia pe care tu l-ai răstignit, acum a înviat, cu siguranţă dădea naștere la cea de-a doua parte a salutului pascal, însă în formă disperat-interogrativă: „Adevărat a-nviat???”
Cu o fierbinţeală specifică crizei și cu un sânge rece antrenat politic, preoţii cei mai de seamă îi convoacă și pe bătrânii poporului, fac un consiliu și decid: „Nu putem spune că a înviat… Exclus! Fapt este că trupul nu mai e în mormânt. Explicaţia oficială va fi că ucenicii Nazarineanului au venit noaptea, pe când dormeau soldaţii, și l-au furat. Pe scurt, soldaţilor, salutul vostru să fie „Christos a fost furat!” Evanghelistul Matei menţionează, probabil cu părere de rău că, primind mulţi bani, soldaţii romani au spus lumii ceea ce îi învăţaseră mai marii evreilor: „și s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi.” (Matei 28:15)
„Christos a fost furat!”
„Adevărat a-nviat!”
