Responsabilii pentru ineficienţa sistemului public de sănătate nu sunt doar conducătorii. Vinovaţi suntem și noi, pacienţii, care nu știm cui să dăm mai repede bani pentru a ne asigura că vom fi trataţi cât se poate de bine. Vinovaţi suntem și noi, asistenţii medicali și medicii, care acceptăm bani pentru servicii pe care nu putem să le oferim (recunoștinţa sub formă de bani e o altă discuţie). Vinovaţi sunt și șefii de secţie, care acceptă să angajeze personal pe criterii care n-au legătură cu competenţa.
Vinovaţi sunt și profesorii din facultăţile de medicină, care acceptă să promoveze studenţi care n-ar trebui să treacă niciodată de anul întâi. Vinovaţi sunt și cei care pleacă din România pentru bani, dar și cei care rămân pentru bani. Desigur, vinovaţi sunt și cei din fruntea acestui sistem putred, dar vina nu e doar a lor. Responsabilităţi sunt multe, s-ajungă la toată lumea. Atunci, de ce nu am vota o lege prin care să ne obligăm cu toţii să ne tratăm exclusiv în România? Până acum câţiva ani am avut o lege similară și e evident că nu a fost o soluţie de dorit.
O lege care să interzică accesul la serviciile medicale în alte ţări este nedemocratică și nefirească. După ce integrarea în UE a deschis posibilitatea asistenţei medicale transfrontaliere, a limita prin lege accesul unui segment al populaţiei la aceste servicii ar fi o lașitate. Am fi ca un șofer provincial care, odată ajuns pe autostradă, regretă drumul judeţean, fiindcă aici unii merg mai repede decât poate mașina lui. Serviciile medicale europene sunt la dispoziţia oricui are bani să le plătească și acest fapt nu trebuie schimbat de o lege votată într-un moment de frustrare.
Nu știu despre alte ţări, dar România pare ţara democraţiei perfecte. Este ţara în care voinţa oamenilor nu poate fi limitată de nicio lege existentă sau posibilă. Legea e doar o piedică fragilă și ușor de ocolit în faţa românului care „se descurcă". Cred că în România numai o credinţă profundă te poate împiedica să poftești, să minţi, să furi sau să ucizi. În rest, putem să ne bucurăm de contextul ideal pentru a stabili ce fel de creștini suntem: niște haiduci care leagă bogaţii de patul de spital ca să facă dreptate, sau niște oameni raţionali care caută binele cetăţii?
