„Libertate, egalitate, fraternitate - dar nu și pentru romi." Așa sună unul din comentariile prin care Franţa e criticată pentru înăsprirea politicii sale faţă de rromi. După ce a desfiinţat mai multe tabere ilegale, guvernul francez a trecut la măsurile de îndepărtare a rromilor de pe teritoriul său. Primul avion cu rromii cărora "li se făcuse dor de casă" a ajuns deja pe meleagurile natale, iar altele vor urma.

„Libertate, egalitate, fraternitate – dar nu și pentru romi.” Așa sună unul din comentariile prin care Franţa e criticată pentru înăsprirea politicii sale faţă de rromi. După ce a desfiinţat mai multe tabere ilegale, guvernul francez a trecut la măsurile de îndepărtare a rromilor de pe teritoriul său. Primul avion cu rromii cărora "li se făcuse dor de casă" a ajuns deja pe meleagurile natale, iar altele vor urma.

În calea unor asemenea planuri măreţe, există însă un mic detaliu: dreptul Uniunii Europene. Rromii, în mare parte de origine română sau bulgară, sunt cetăţeni europeni de la 1 ianuarie 2007. Ca orice alţi cetăţeni europeni, și ei au dreptul la liberă circulaţie și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii. Orice restrângere a acestor drepturi trebuie să fie justificată de raţiuni de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.

Așa că Franţa e obligată să respecte câteva reguli: măsurile de expulzare trebuie luate individual și întemeiate exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Iar acest comportament, spune o directivă europeană, trebuie să constituie o ameninţare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societăţii. O expulzare, deci, nu poate fi făcută "la grămadă", nici "preventiv", cu atât mai puţin pe motive etnice.

Deocamdată, Franţa se ascunde în spatele cuvântului "voluntar": nu e vorba de expulzare, rromii trimiși acasă au plecat voluntar. De altfel, ca și cadou de despărţire au lăsat autorităţilor franceze (tot voluntar, cu siguranţă) amprentele lor. Dar până la urmă, dovada cea mai bună de comportament voluntar ne vine tot din partea guvernului francez: de bună voie și nesilit de nimeni, plătește un concediu rromilor care, cetăţeni europeni fiind, se pot întoarce oricând în Franţa.

Pe lângă eficienţa discutabilă a modului în care sunt cheltuiţi în speţă banii contribuabilului francez, trimiterea acasă a rromilor nu rezolvă însă, cu atât mai puţin, problemele de fond ale acestei minorităţi. Franţa arată cu degetul spre România, considerând-o vinovată pentru lipsa de integrare socială a rromilor. România ridică din umeri, neputincioasă, arătând că problema trebuie rezolvată prin cooperare la nivel european. Poate singurul lucru bun în tot acest joc de pasare a responsabilităţii este atenţia sporită acordată comunităţii rrome și problemelor cu care se confruntă. Atenţie sporită care, poate (?), se va traduce prin politici concrete și eforturi mai mari.

Iar noi, în spirit creștinesc, bineînţeles că arătăm faţă de compatrioţii noștri toată fraternitatea pe care Franţa nu a reușit să o manifeste….. sau nu?