Stejarii” au întâlnit marţi seara echipa Canadei pe stadionul din Leichester, Marea Britanie, în faţa a peste 27.000 de spectatori, acesta reprezentând primul succes al reprezentativei României într-un meci de Cupă Mondială, după anul 2007.

Dacă luăm în considerare nivelul echipelor, rezultatul nu este surprinzător. România este clasată pe locul 17 la nivel mondial, iar Canada pe locul 18, astfel încât oricare dintre echipe avea șanse să câștige.

Ceea ce face confruntarea de aseară memorabilă este revenirea „Stejarilor” după ce la pauză au fost conduși cu 8-0, iar în minutul 53, cu 15-0. În istoria Cupei Mondiale, doar trei echipe au reușit să întoarcă scorul după ce la pauză au fost conduse cu 8 puncte, însă este prima dată când o echipă care este condusă cu 15 puncte până târziu în joc reușește să câștige confruntarea, potrivit BBC.

Oakstraordinary!” (un joc de cuvinte între oaks, „stejari” și 1extraordinar”), a titrat site-ul oficial al competiţiei, potrivit căreia echipa a reușit cea mai mare revenire din istoria Cupei Mondiale.

Nu am renunţat nicio clipă la ideea că vom putea învinge”, a declarat Lynn Howells, antrenorul reprezentativei României, în cadrul conferinţei de presă, adăugând că victoria s-a datorat „devotamentului și hotărârii jucătorilor”.

Trebuie să credem în noi, altfel nu avem ce căuta pe teren. (…) Trebuie să credem până în ultima secundă, chiar și împotriva echipelor mari”, a spus și Mihai Macovei, căpitanul echipei, citat de Reuters.

În timp ce este mulţumit și încurajat de victoria împotriva Canadei, Lynn Howells spune că situaţia în care se aflau în minutul 53 nu este una ideală: „Mă bucur că am reușit această victorie și, mai ales, că am reușit să revenim atât de bine în joc. Dezamăgitor pentru mine a fost că am jucat atât de slab în prima repriză. Știam ce avem de făcut în faţa Canadei, aveam un plan de joc, pe care trebuia să îl respectăm”, a declarat acesta, în cadrul conferinţei de presă de la finalul partidei, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Pe lângă punctele aduse echipei pentru calificarea directă la Cupa Mondială din Japonia, din anul 2019, succesul de aseară le oferă jucătorilor încredere în confruntarea decisivă de duminică, cu reprezentativa Italiei.

În afara terenului de joc, partida „Stejarilor” ne spune să „avem un plan de joc pe care (…) să îl respectăm”, însă, chiar dacă planul eșuează, „[să nu renunţăm] nicio secundă la ideea că vom putea învinge”, „să credem până în ultima secundă”.