Un politician american, candidat la postul de guvernator al statului Mississippi, a ajuns subiectul unei controverse care a depășit graniţele Statelor Unite, după ce a refuzat să-i acorde unui reporter permisiunea de a-l însoţi 15 ore pe un drum de campanie electorală, dacă reporterul – o femeie – avea să vină neînsoţit.
Jurnalista Larrison Campbell (40 ani) a solicitat să îl însoţească pe candidatul republican Robert Foster (36 ani), timp de 15 ore, pe parcursul unei deplasări cu autocarul din cadrul campaniei electorale. Campbell acuză că cererea i-a fost respinsă din cauza faptului că este femeie, acuzaţie la care Foster a răspuns precizând că decizia sa a fost motivată religios și constituie un gest de precauţie, făcut pentru a-și proteja căsnicia.
Atât jurnalista, cât și politicianul au participat la un interviu comun, acordat postului CNN, în care amândoi și-au putut explica poziţia. Foster și-a invocat credinţa și o promisiune făcută soţiei, de a nu fi singur în prezenţa unei persoane de sex opus.
Politicianul a făcut trimitere la evanghelistul Billy Graham, care spunea în timpul vieţii că nu va petrece niciodată timp de unul singur în prezenţa altei femei în afară de soţia sa. Vice-președintele american Mike Pence are o poziţie similară, el declarând public că nu va lua masa cu o altă femeie dacă soţia lui sau altă persoană nu îl însoţește.
Foster a mai spus că, după scandalul #MeToo, „bărbaţii sunt în continuu atacaţi” și a menţionat: „Nu îmi voi permite să mă aflu în situaţia în care vreo femeie să poată să mă acuze de ceva”, explicând în felul acesta și nevoia de a avea un martor. Politicianul a declarat că nu are nimic împotriva realizării interviului de 15 ore, dacă reporterul ar fi fost bărbat.
Campbell, care l-a intervievat anterior pe Foster de nenumărate ori, a clasat răspunsul acestuia drept „sexist”. Femeia i-a transmis politicianului că, dacă este dreptul său să impună această regulă, tot el ar trebui să furnizeze și însoţitorul necesar realizării interviului. Foster a replicat însă că echipa sa de campanie este prea mică momentan pentru a putea fi de ajutor în această chestiune. „Ceea ce spuneţi dumneavoastră”, a ripostat jurnalista, „este că o femeie este mai întâi un obiect sexual și abia apoi un reporter”. Campbell l-a întrebat pe Foster cum va gestiona situaţia, în eventualitatea că va fi ales, de a lucra în același birou cu numeroasele femei care în prezent lucrează la biroul guvernatorului. Foster a răspuns că va lăsa ușa deschisă.
Cu doi ani în urmă, Mike Pence a fost în centrul unui scandal similar după ce a declarat că „nu ia niciodată masa alături de o femeie care nu este soţia sa și că nu participă la evenimente în care se servește alcool, dacă ea nu îl însoţește”.