Ahmad Wali Karzai, fratele cel mic al preşedintelui afgan Hamid Karzai a fost ucis, marţi, la Kandahar, au anunţat autorităţile locale citate de AFP.
Asasinatul a fost revendicat de talibani, care l-ar fi desemnat pe Sardar Ahmad să îl ucidă pe fratele președintelui. Un reprezentant al talibanilor, Yousouf Ahmadi, a declarat că asasinatul „este unul dintre cele mai mari succese ale noastre de când a început ofensiva (de primăvară)."
Același purtător de cuvânt al talibanilor a spus agenţiei France Presse că Sardar a fost, de asemenea, ucis.
Din informaţiile obșinute de Reuters de la un membru al agenţiei de informaţii afgane, Sardar era prieten cu Ahmed Wali, pe care l-a vizitat la domiciliul său. Fiind singuri în casă, Sardar l-a împușcat mortal pe Wali. Gărzile de corp ale acestuia au intrat în cameră și l-au ucis pe Sardar.













