Creştinii din Indonezia vor să se închine în linişte

116

Ca minoritate în ţara cu cel mai mare număr de credincioşi musulmani, creştinii din Indonezia sunt expuşi tot mai adesea violenţelor din partea islamiştilor extremişti, transmite AP.

   

    De luni de zile, creştinii din oraşul industrial Bekasi sunt ameninţaţi şi hărţuiţi de mafia care încearcă să îi împiedice să se închine într-o biserică pe care au construit-o la câmp. Atacatorii islamişti ultra-conservatori au scandat "infidelii!" şi "plecaţi acum!" în timpul slujbelor oficiate în biserică şi au vandalizat cel puţin o dată biserica creştină din Bekasi.

    "Constituţia ne garantează dreptul de ne exercita religia," a declarat Yudi Pasaribul, reprezentant al Bisericii Protestante Batak, promiţând că se va întoarce la locul atacului, în fiecare duminică, până când cererea privind instituirea unui loc pentru rugăciune, depusă în urmă cu trei ani, va fi aprobată.

    Islamiştii ultra-conservatori au devenit din ce în ce mai violenţi, potrivit Institutului pentru Pace şi Democraţie "Setara", un grup militant pentru drepturile omului, care spune că, în 2010, au avut deja loc 28 de atacuri care au suprimat libertatea religioasă, inclusiv încercarea de a împiedica desfăşurarea serviciilor divine.