Kremlinul și-a pus amprenta politico-religioasă chiar lângă Eiffel

231

Moscova speră să prindă rădăcini în inima Parisului, o realitate devenită posibilă recent prin mijlocirea Bisericii Ortodoxe.

Patriarhul rus Chiril tocmai a sfinţit, cu ocazia primei sale vizite în Franţa, catedrala noului centru spiritual și cultural ortodox rus, inaugurată în luna octombrie în centrul Parisului, conform Agerpres (video aici). Mai precis, este vorba de „5 cupole aurii în formă de bulbi de ceapă – forma tradiţională a catedralelor ruseşti – pe malul Senei, la doi paşi de Turnul Eiffel”, comentează RFI. Biserica, de mici dimensiuni (450 metri pătraţi), dar foarte înaltă, cu o cupolă ce se ridică la mai mult de 36 de metri de sol, se află în jurisdicţia Patriarhiei Moscovei. Construcţia întregului complex a fost finanţată de Moscova din bani de la bugetul de stat, suma ajungând la aproximativ 170 de milioane de euro.

Noutatea evenimentului nu constă în faptul că aceasta ar fi singura biserică ortodoxă rusă din Paris. Existau deja biserici ortodoxe ruse în Paris, însă, cu excepţia uneia, toate ţin de patriarhul ecumenic de la Istanbul. Semn al importanţei evenimentului, Chiril a fost înconjurat la ceremonia de sfinţire de aproximativ 20 de preoţi ortodocși, marcând astfel a doua vizită a unui șef al Bisericii Ortodoxe Ruse în Franţa, după Alexei al II-lea, în octombrie 2007.

Mulţi observatori au perceput evenimentul ca demonstraţia concretă de putere a unei biserici care nu ezită să recurgă la o exprimare religioasă și politică. Pentru RFI, „acest centru amestecă fără probleme politica, cultura şi religia pe un teren cu statut diplomatic, aflat nu departe de ministerele franceze de Externe şi al Apărării şi la doi paşi de palatul Elysée”.

Jean-François Colosimo, istoric al religiilor şi specialist în ortodoxie, intervievat de Huffington Post, afirmă că, „odată cu această catedrală, asistăm la un act puternic ce urmăreşte să afirme rusitatea pe malurile Senei”. Cu alte cuvinte, analiștii sunt de acord că proiectul trebuie privit ca un obiect de propagandă pentru diaspora rusă şi o demonstraţie de forţă a lui Putin. Nu întâmplător, specialiștii apreciază că noul centrul spiritual și cultural a devenit deja o anexă a ambasadei Federaţiei Ruse. Acest statut îi conferă un fel de imunitate diplomatică şi un principiu de inviolabilitate, fiind interzise de exemplu orice percheziţii în interiorul acestui spaţiu, „o premieră pentru un centru cultural străin din Franţa”, spune Galia Ackermann, fostă jurnalistă RFI, specialistă în Rusia.

În consecinţă, noua biserică este percepută ca un avanpost specific rusesc și o proiecţie a puterii Kremlinului în inima Europei, comentează și DW. Evenimentul este cu atât mai important cu cât vine pe fondul tensiunilor dintre Rusia și Occident, cauzate de diferendele pe problema Ucrainei și Siriei. Vrând să evidenţieze aceste tensiuni, Putin a anulat deplasarea din luna octombrie cu ocazia inaugurării centrului spiritual din care face parte și catedrala sfinţită acum de Chiril. Mai mult, pentru Putin, evenimentul din centrul Parisului se potrivește ca o mănușă. El vine în contextul puternicului val de populism din Europa, manifestat împotriva liberalismului și multiculturalismului, adică exact formele de manifestare aflate în contrast cu tradiţionalismul Bisericii Ortodoxe Ruse și conservatorismul lui Putin. Mai mulţi politicieni de frunte din Europa, inclusiv cei doi prezidenţiabili din alegerile prezidenţiale din Franţa de anul viitor, conservatorul François Fillon și liderul de extremă-dreapta Marine Le Pen, susţin o mai mare cooperare cu Rusia în Siria și anularea sancţiunilor cauzate de conflictul cu Ucraina.