Explozie de violenţă în Siria după votul privind rezoluţia Consiliului de Securitate ONU

95

Aproape 350 de oameni au fost uciși de atacurile cu mortiere care au avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Homs un oraș din centrul Siriei, informează surse din opoziţia siriană. Rami Abderrahman, membru al Comisiei Generale a Revoluţionarilor Sirieni, a catalogat evenimentele drept „un veritabil masacru" și a cerut „intervenţia imediată" a Ligii Arabe, informează SkyNews.

„Multe femei şi mulţi copii au fost ucişi sau răniţi", a precizat Abderrahman, menţionând că nimic nu anunţa, la începutul zilei, măcelul care avea să urmeze. „Era o zi normală de proteste, dar au început să lanseze obuze de mortieră asupra mulţimii."

Bombardamentul fără precedent produs sâmbătă a continuat luni dimineaţă cu o nouă serie de bombardamente cu obuze de mortier, care au generat noi victime.

Violenţele au provocat puternice reacţii internaţionale. Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a cerut Naţiunilor Unite să acţioneze pentru încetarea violenţelor din Siria, înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate ONU. „Statele Unite condamnă în termenii cei mai fermi escaladarea atacurilor violente şi brutale comise de regimul sirian împotriva propriului popor", a declarat Clinton într-un comunicat.

Și președintele Statelor Unite a acuzat regimul sirian de ură faţă de oameni şi faţă de demnitatea umană", informează FoxNews. „La 30 de ani după ce tatăl său a masacrat zeci de mii de persoane nevinovate la Hama, Bashar Al-Assad a demonstrat o ură similară faţă de oameni și faţă de demnitatea umană," a declarat Obama.

În replică, autorităţile de la Damasc au negat orice implicare în violenţele de la Homs. Agenţia naţională de presă SANA a citat o sursă anonimă potrivit căreia acuzaţiile acestea ar face parte dintr-o „campanie isterică de provocare și incitare la vărsarea a și mai mult sânge sirian".

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și șeful serviciilor de informaţii externe, Mihail Fradkov, urmează să participe mâine la o întrevedere cu președintele sirian Bashar Al-Assad, pentru a găsi o soluţie diplomatică la această criză. Potrivit diplomaţiei ruse, întrevederea ar urma să aibă loc, „la solicitarea președintelui Dmitri Medvedev".

Iniţiativa rușilor este văzută însă de mulţi ca o reacţie minoră la evenimentele care au loc astăzi în Siria, mai ales că ţara a refuzat, împreună cu China, să susţină proiectul de rezoluţie pe tema Siriei, elaborat de Consiliul de Securitate ONU. Rusia, care are drept de veto în Consiliul de Securitate a refuzat să voteze rezoluţia care condamnă represiunile din Siria. În urmă cu zece luni. Ţara a mai blocat o rezoluţie precedentă.

Decizia Rusiei și a Chinei a fost aspru criticată de alţi lideri ai comunităţii internaţionale. Președintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a declarat de pildă că statele care „au împiedicat Consiliul de Securitate să condamne" masacrele continue din Siria „încurajează regimul sirian să continue politica sa nemiloasă şi fără speranţă".

„Utilizarea masivă a forţei armate, recurgerea generalizată la tortură, violenţele asupra a sute de copii sunt revoltătoare", a adăugat Preşedinţia franceză care consideră că „cei care ordonă, comit sau lasă să se petreacă aceste crime împotriva umanităţii trebuie să răspundă".

Oficialii ruși au acuzat în schimb că ţările membre NATO intenţionează să pornească un război împotriva Siriei și că instigă la frâmântări împotriva Iranului, lucru confirmat de uni analiști occidentali.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a apreciat la rându-i că dublul veto rus-chinez „reduce rolul ONU" și că este „o mare dezamăgire pentru poporul sirian şi pentru toţi susţinătorii democraţiei şi a drepturilor omului".

Dezamăgirea a fost resimţită și de sirienii de peste hotare. Circa 200 de persoane s-au adunat sâmbătă în faţa ambasadei Siriei de la Londra pentru a denunţa represiunea din Siria. Proteste similare au avut loc și în faţa ambasadei siriene din Ottawa (Canada), unde aproximativ 40 de persoane au scandat împotriva regimului lui Al-Assad și au vandalizat clădirea ambasadei.

În Siria, fiecare înmormântare a unor victime în urma violenţelor prolitice a ajuns prilej de protest. Potrivit unei relatări a revistei Time, mai mulţi oameni au scandat că „înghenunchează doar înaintea lui Dumnezeu", după ce un tânăr care oficia o ceremonie de înmormântare a deplâns votul negativ al Rusiei și al Chinei, acuzând că acesta e o formă de a-i forţa pe sirieni să îngenuncheze înaintea lui Al-Assad.

Violenţele din Siria au demarat la 1 martie 2011, cu un val de proteste violente faţă de regimul Bashar Al-Assad. Potrivit estimărilor ONU, de atunci numărul celor decedaţi a ajuns la aproximativ 6.000 de persoane.

Surse: Mediafax, Time, EU observer, FoxNews, România liberă, Gândul

Niciun articol afișat