Opoziţia siriană a încheiat un acord de principiu pentru încetarea războiului

7

Câteva grupuri aparţinând opoziţiei siriene au făcut primul pas, după un an şi opt luni de la izbucnirea războiului civil din ţară, pentru a forma o coaliţie împotriva preşedintelui în funcţie, Bashar al Assad, şi pentru a pune capăt violenţelor.

Alianţa se numeşte Coaliţia Naţională Siriană a Opoziţiei şi Forţelor Revoluţionare şi îşi propune să îi susţină pe rebeli şi să pună capăt sistemului de guvernare Assad „în scurt timp", au relatat jurnaliştii de la televiziunea Al Jazeera. Totodată, coaliţia speră să obţină recunoaştere şi susţinere internaţională.

La conducerea coaliţiei a fost ales predicatorul Moaz al-Khatib, fost imam la celebra moschee Umayyad, din Damasc. Al-Khatib a fost închis de câteva ori în timpul guvernării al Assad din cauza criticilor pe care le-a adus sistemului. Până acum, Occidentul a reproşat opoziţiei siriene lipsa de unitate, pe fondul revoltelor pentru înlăturarea de la putere a regimului de la Damasc.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări militare între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad şi forţele opoziţiei. Bilanţul conflictului civil este de cel puţin 37.000 de morţi, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, dar cifrele nu pot fi verificate din alte surse.