Bisericile trebuie să acorde mai multă atenţie economiei

13

„Religiile ar trebui să aibă ceva nou de spus în momentele de criză. Criza economică este totodată şi o criză etică. Însă bisericilor le lipseşte competenţa pentru a sugera alternative", susţine Luigino Bruni, profesor de economie la Universitatea din Milano.

Comentariile profesorului Bruni au fost făcute cu ocazia unei conferinţe organizată de Federaţia Luterană Internaţională, informează ekklesia.co.uk. Acesta a recunoscut că, de exemplu, Biserica Catolică depune eforturi pentru a-i încuraja pe tineri să intre în viaţa politică, să ducă o viaţă morală şi să respecte principiile pro-viaţă, însă a subliniat că este nevoie ca bisericile să promoveze şi un studiu sistematic al economiei.

„Este periculos ca bisericile să fie străine de lumea economică", a declarat Bruni, sugerând că este nevoie de cursuri de economie în seminarele şi facultăţile cu profil teologic, deoarece clericii şi slujitorii bisericilor vor trebui să fie tot mai conştienţi de procesele economice şi să le ofere membrilor bisericilor sfaturi realiste în acest sens.

Economia ar trebui să fie considerată la fel de importantă ca morala sau filosofia, a conchis profesorul italian.

(Foto: Dreamstime)