FMI: economia globală în ţările emergente a scăzut cu 4 procente

9

    Economiile emergente au înregistrat cea mai mare scădere, la nivel global, faţă de nivelul atins înainte de criză, se arată într-un raport publicat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), citat de Agerpres. Autorii raportului concluzionează că scăderea cu 6 procente a economiei globale reprezintă cea mai severă recesiune de după cel de-al Doilea Război Mondial.    Economiile emergente au fost cel mai dur afectate de criză, spune raportul FMI, care calculează o scădere a economiei reale cu 4 procente în primul trimestru din 2009, faţă de trimestrul trei din 2008.

    Producţia în economiile emergente a înregistrat o scădere cu 11%. În ţările care au fost mai puţin afectate de criza financiară, producţia a crescut cu 1%, în aceeași perioadă.    Criza a avut un impact diferenţiat asupra economiilor emergente, iar scăderea producţiei a fost influenţată, spun experţii FMI, de relaţiile comerciale. Mai exact la fiecare scădere de un punct procentual a cererii din ţările dezvoltate cu care făceau comerţ, ţările emergente au înregistrat o scădere a producţiei de 1,5 puncte procentuale.    Ţările care au intrat în criză cu vulnerabilităţi economice mari, vor înregistra o creștere de 10-15% a datoriei externe faţă de PIB, care se va menine aproximativ cinci ani, în timp ce ţările care au intrat în criză fără mari vulnerabilităţi se vor confrunta probabil cu o creștere a inflaţiei, datorară intrării masive de capital străin.