Preţurile alimentelor au crescut cu 28% în 2021, iar șansele revenirii la condiţii de piaţă mai stabile în 2022 sunt slabe, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite.
„Devine din ce în ce mai scump să fii sărac” – este concluzia unei analize publicate în 2014 care pare mai actuală ca oricând. Preţurile la alimente au crescut semnificativ la nivel mondial, iar această majorare pune în pericol populaţiile mai sărace. Pentru că, așa cum evidenţiază analiza menţionată, familiile care câștigă puţin se confruntă cu o rată mai mare a inflaţiei decât restul populaţiei. De altfel, deși ne raportăm la inflaţie ca la o cifră precisă care afectează economia, fiecare se confruntă cu o rată diferită a inflaţiei: preţul scutecelor afectează, de exemplu, în special familiile cu copii mici, pe când preţul medicamentelor contează mai ales pentru pensionari sau pentru bolnavii cronici.
După cum observă psihologul Daniel Kahneman, persoanele care trăiesc în sărăcie „gândesc ca niște comercianţi”, doar că alegerile pe care vizează, de fapt, diferite pierderi: atunci când cheltuie pentru un bun, pierd banii pentru alt bun pe care și l-ar fi putut însuși cu suma respectivă, așa încât, în final, „pentru săraci, costurile sunt pierderi”.
Când preţurile alimentelor interferează cu salariile mici
Preţurile de consum din cele 19 ţări ale Uniunii Europene care folosesc moneda euro au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 13 ani, potrivit datelor oficiale publicate în octombrie 2021. Inflaţia din zona euro a atins un nou record în decembrie 2021, de 5% faţă de luna decembrie 2020, cel mai ridicat nivel din istoria monedei unice, instituite în 1999.
Problemele (și nemulţumirile) cele mai mari generate de costurile produselor alimentare se înregistrează în Europa Centrală și de Est, unde salariile sunt în general mici. Potrivit Eurostat, în 2018, cele mai mici câștiguri salariale medii din UE se înregistrau în Bulgaria (442 euro), România (700 euro), Ungaria (801 euro) şi Lituania (809 euro), în timp ce în topul câștigurilor salariale medii lunare din UE se aflau ţări precum Danemarca (4.057 euro), Luxemburg (3.671 euro), Suedia (3.135 euro), Belgia (3.092 euro) sau Irlanda (3.021 euro).
Doar în luna noiembrie, preţul mediu pentru alimente și băuturi nealcoolice în UE a crescut cu 2,9% faţă de anul precedent, dar în multe ţări creșterea a fost cel puţin dublă (5,4% în Ungaria, 6,1% în Polonia, 6,2% în România și 6,8% în Bulgaria). De fapt, costurile produselor alimentare din Europa Centrală și de Est sunt printre cele mai scăzute din UE, dar și procentul din salariu pe care locuitorii acestor ţări îl cheltuie pe mâncare este mai ridicat: 16,3% în Polonia, 16,2% în Ungaria, 19% în Bulgaria și 25,1% în România (în condiţiile în care acest procent este de 13,2% în Belgia, 11,4% în Finlanda sau 10,6% în Germania, media în Uniunea Europeană fiind de 13,5% în 2020).
„Pâinea costă mai mult decât hașișul” – acesta a fost unul dintre mesajele protestatarilor din Tirana.
Nemulţumirile legate de creșterea preţului la gazul petrolifer lichefiat (GPL), folosit pe scară largă în Kazahstan drept carburant pentru mașini, au reprezentat scânteia care a aprins protestele în masă din Kazahstan, înăbușite în final cu ajutorul trupelor ruse.
De asemenea, proteste au avut loc și în Balcanii de Vest, în special în Albania, în Bosnia și Herţegovina. „Pâinea costă mai mult decât hașișul” – acesta a fost unul dintre mesajele protestatarilor din Tirana, în condiţiile în care alimentele și băuturile nonalcoolice reprezintă 41,6% din bugetul unei gospodării albaneze.
În Macedonia de Nord, producătorii spun că se așteaptă la o creștere substanţială a preţurilor la alimente, cu până la 4o-50% în unele sectoare, costurile de producţie ale fermierilor mărindu-se deja cu 70-80%.
Potrivit Fondului Monetar Internaţional, problema costului ridicat al alimentelor este una globală: preţul alimentelor a crescut cu aproximativ 40% în timpul pandemiei, iar acest salt este unul cu adevărat provocator pentru ţările cu venituri mici.
Factorii responsabili de preţurile alimentelor
Preţurile alimentelor la nivel mondial au crescut în 2021 cu 28% faţă de 2020, acesta fiind cel mai ridicat nivel din 2011, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie și Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO).
Indicele FAO al preţurilor la alimente (care urmărește modificările lunare ale preţurilor înregistrate la nivel mondial la un coș de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr) a scăzut în decembrie, după patru creșteri lunare consecutive, fiind în scădere cu 0,9% faţă de noiembrie 2021, dar în creștere cu 23,1% faţă de decembrie 2020.
Indicele preţurilor la cereale a fost, în medie, cu 27,2% mai mare decât în 2021, cel mai înalt nivel din 2012 încoace.
Cu excepţia produselor lactate, preţurile celorlalte categorii din indicele preţurilor la alimente au scăzut în luna decembrie, creșteri semnificative înregistrând uleiurile vegetale și zahărul. Indicele preţurilor la cereale a scăzut cu 0,6% faţă de noiembrie, pe fondul recoltelor bune din emisfera sudică, compensând preţurile mai mari ale porumbului, generate de cererea mare și de îngrijorările suscitate de seceta prelungită din Brazilia. De asemenea, indicele preţurilor la uleiurile vegetale a scăzut cu 3,3% în luna decembrie, cererea globală de ulei de palmier și de floarea-soarelui fiind în scădere. Totuși, pentru întreg anul 2021, indicele preţurilor la uleiuri vegetale a atins un maximum istoric, în creștere cu 65,8% faţă de 2020.
Indicele preţurilor la cereale a fost, în medie, cu 27,2% mai mare decât în 2020 (în creștere cu 44,1% și cu 31,3% la porumb, respectiv la grâu, și în scădere cu 4% la orez), cel mai înalt nivel din 2012 încoace. Preţul ridicat al grâului este legat de recoltele slabe obţinute anul trecut de marii exportatori (Canada, Rusia, SUA). În cazul cerealelor se poate spune că schimbările climatice sunt principalul vinovat pentru diminuarea producţiei, spune expertul Peter Batt, de la Curtin Business School.
Preţul real al alimentelor în august 2021 a fost mai mare decât cel din 2011, când crizele alimentare au contribuit la căderea guvernelor din Libia și din Egipt, scrie cercetătorul Alastair Smith, într-o analiză care prezintă diferenţele dintre preţurile nominale și cele reale. Preţurile nominale arată costul monetar al achiziţiei alimentelor de pe piaţă, în timp ce preţurile reale, ajustate pentru inflaţie, sunt mai relevante pentru gradul de accesibilitate a populaţiei la o alimentaţie adecvată. Inflaţia înseamnă nu doar că oamenii vor plăti mai mult pentru alimente (crește preţul nominal al articolelor alimentare), dar și că au mai puţini bani pe care să-i aloce mâncării, din cauză că, în paralel, crește preţul tuturor celorlalte bunuri și servicii (dar nu și nivelul salariului sau al altor venituri), explică Smith.
Preţul real al alimentelor în august 2021 a fost mai mare decât în 2011, când crizele alimentare au contribuit la căderea guvernelor din Libia și din Egipt.
Preţul alimentelor crește acum „la niveluri istorice”, afirmă cercetătorul, susţinând că, deși preţurile nominale sunt sub cele din 2011, cele reale sunt mai mari. De fapt, scrie Smith, acum este mai greu să cumperi alimente pe piaţa internaţională decât în oricare alt moment din 1961 (de când există o evidenţă realizată de ONU) încoace, cu excepţia anilor 1974 și 1975, după ce creșterea preţului petrolului din 1973 a generat inflaţie în multe dintre economiile lumii.
Pandemia de COVID-19 și condiţiile climatice incerte nu reprezintă premise care să ne îndreptăţească să așteptăm o revenire la condiţii de piaţă mai stabile în 2022, declară economistul Abdolreza Abbassian.
Întreruperile lanţului de aprovizionare și lipsa forţei de muncă sunt două dintre problemele apărute pe fondul pandemiei. Peste 10 milioane de locuri de muncă erau disponibile în SUA în august 2020, numărul celor care și-au părăsit locul de muncă ajungând la 4,3 milioane, cea mai mare cifră înregistrată din decembrie 2000. Cele mai afectate sectoare sunt horeca, alimentaţie și comerţ, problema deficitului de lucrători fiind întâlnită în multe dintre ţările lumii. Perturbările din lanţurile de aprovizionare ridică nivelul inflaţiei dincolo de previziunile Fondului Monetar Internaţional, până la 3,9% în economiile avansate (faţă de estimarea de 2,3%) și până la 5,9% în statele emergente.
Te-ar putea interesa și:„În loc să ne ucidă coronavirusul, ne va ucide foamea.” Impactul COVID-19 asupra săracilor lumii
Preţul ridicat al alimentelor se află la intersecţia unui cumul de factori, printre care lipsa forţei de muncă (și, implicit, întreruperi în lanţul de aprovizionare) în pandemie, preţuri ridicate la îngrășăminte, preţuri în creștere la carburant, fenomene meteo extreme sau fluctuaţia condiţiilor financiare globale, spune cercetătorul Jeff Masters.
Preţul global la îngrășăminte a crescut cu 80% anul trecut, atingând cele mai înalte niveluri de la criza financiară din 2008-2009, costul ridicat la gazelor din Europa (componentă-cheie în producerea îngrășămintelor) și fenomenele meteo extreme care au perturbat producţia de îngrășăminte din SUA (valul de frig din februarie din Texas și uraganul Ida din august) aflându-se la baza acestei creșteri de preţ. Deficitul de îngrășăminte riscă să reducă recoltele de cereale în 2022, potrivit CF Industries, unul dintre producătorii importanţi de îngrășăminte.
Nu în ultimul rând, la baza scumpirii alimentelor se află preţul gazelor, cărbunelui și energiei electrice, care a crescut accelerat pe piaţa internaţională, pe măsură ce economiile statelor și-au pornit motoarele după criza generată de pandemia de coronavirus.
Dependenţa energetică și costurile ei
„Este o tragedie că, în unul dintre cele mai bogate continente din lume, una din patru gospodării europene trebuie să aleagă între a încălzi locuinţa și a avea mâncare pe masă”, spune Martha Myers, de la organizaţia de mediu Friends of the Earth.
Potrivit cifrelor livrate de Eurostat, aproximativ 31 de milioane de europeni trăiau în sărăcie energetică în 2021, dar calculele Centrului Comun de Cercetare (un serviciu știinţific intern al Comisiei Europene) arată că ar fi vorba de 50 de milioane de europeni în această situaţie. Vorbim de sărăcie energetică în cazul persoanelor care nu pot suporta facturile pentru energie care să asigure necesităţi de bază (gătit, încălzit, iluminat) decât cu preţul afectării bunăstării economice generale.
„Una din patru gospodării europene trebuie să aleagă între a încălzi locuinţa și a avea mâncare pe masă.”
Scenariul la care ne așteptăm este agravarea sărăciei energetice deja existente, mai degrabă decât cel în care tot mai mulţi oameni nu vor reuși să suporte facturile la energie, spune Camille Defard, cercetător pentru politica energetică a UE la Institutul „Jacques Delors”.
Criza energetică este declanșată de acţiunea unită a mai multor factori, printre care creșterea cererii la un nivel mai ridicat decât în perioada pre-pandemică. Dacă în 2020 cererea de gaze naturale a scăzut cu 1,9% (rezultatul unei ierni blânde în emisfera sudică, dar și al consumului diminuat de energie în perioadele de lockdown și de restrângere a activităţii economice), estimările Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA) arată o creștere de 3,6% în 2021 și un consum global de gaz cu până la 7% mai ridicat faţă de nivelul pre-pandemic, până în anul 2024.
Europa a intrat în sezonul de iarnă cu stocuri reduse de gaz natural (folosit pentru încălzirea locuinţelor și generarea de energie electrică), în timp ce producţia europeană de gaze naturale este în scădere, lăsând continentul tot mai dependent de importuri. Anul trecut, viteza vântului a fost mai redusă decât de obicei, iar centralele eoliene din Europa au generat mai puţină electricitate, în timp ce extracţia zăcămintelor de gaze a încetat sau a încetinit în anumite regiuni. Acesta este și cazul zăcământului Groningen, unul dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din Europa și printre cele mai mari zece din lume – întrucât exploatarea sa provoacă seisme care afectează locuinţele, Olanda a decis stoparea extracţiei.
Cererea mare de gaze naturale (inclusiv cererile în creștere care vin de la statele asiatice) generată de revenirea economică, problemele de întreţinere la centralele nucleare din Franţa și decizia Rusiei de a-și crea stocuri, limitând exporturile sub nivelul celor din 2019, au creat un deficit mai mare decât cel estimat de ţările consumatoare.
Suntem într-o situaţie unică, pentru că niciodată până acum preţurile „nu au crescut atât de repede, într-un interval atât de scurt”.
Iarna și primăvara lui 2021 au fost foarte reci, ducând la un nivel scăzut de stocare a rezervelor de gaz, iar cererile pentru livrări suplimentare de gaz din Rusia au rămas fără răspuns, așa că preţul gazului a crescut cu peste 600% în cursul ultimului an. Vorbind despre preţurile produselor energetice, analiștii băncii Société Générale punctează că suntem într-o situaţie unică, pentru că niciodată până acum preţurile „nu au crescut atât de repede, într-un interval atât de scurt”.
Situaţia este complicată de faptul că cererea globală de gaze naturale este semnificativ mai mare decât cea compatibilă cu obiectivul de emisii zero până în 2070, în condiţiile în care principalul compus al gazului natural, metanul, este un gaz cu efect de seră puternic. De altfel, cererea în creștere de gaze naturale a ridicat și preţul cărbunelui și al petrolului, folosiţi ca înlocuitori în anumite cazuri, dar cu un cost climatic chiar mai piperat.
Creșterea preţului gazelor conturează tot mai clar „o evoluţie negativă pentru perspectivele tuturor economiilor europene”, afirmă Sarah Hewin, director de cercetare la Standard Chartered.
Scumpirea produselor energetice în Europa a avut consecinţe care au reverberat dincolo de graniţele continentului. În Asia de Est, costul gazelor naturale a crescut cu 85% din septembrie până în octombrie 2021 și a suferit mici majorări și în ianuarie, pentru a ţine pasul cu creșterile din Europa. În Statele Unite, preţul gazului a rămas mai scăzut (o creștere cu 47% în intervalul august-octombrie 2021), dar a înregistrat totuși unul din cele mai ridicate niveluri din ultimii 13 ani, în timp ce preţul petrolului a fost cel mai ridicat din ultimii 7 ani.
Aceste creșteri se hrănesc și din teama cu privire la ceea ce va aduce iarna, spune Nikos Tsafos, expert în energie și geopolitică la Centrul pentru Studii Strategice și Internaţionale, care subliniază că tocmai această teamă a decuplat piaţa de legile cererii și ofertei.
Preţurile mari ale produselor energetice alimentează creșterea inflaţiei, o preocupare deja majoră, pe măsură ce economia globală se redeschide.
Cum traversăm perioada de inflaţie?
Inflaţia este un veritabil coșmar pentru investitori, a constatat un sondaj Opinium realizat în 12 ţări, care a arătat că un mare număr de investitori se tem de inflaţie chiar mai mult decât de un conflict internaţional.
Chiar dacă temerile legate de inflaţie sunt în creștere, „nimeni nu știe cu adevărat răspunsul” la întrebarea despre caracterul tranzitoriu sau persistent al creșterii preţurilor, spune economistul John Nunley.
Sunt și experţi care cred că inflaţia este temporară și că, pe măsură ce problema întreruperii lanţurilor de aprovizionare va fi soluţionată, preţurile vor stagna și chiar vor intra pe un trend descendent.
Principalul instrument cu care o familie poate gestiona inflaţia este un buget atent construit, punctează expertul financiar Larry Sprung, subliniind importanţa bugetului în perioada în care aproape orice articol cumpărat are un preţ mai mare decât cel pe care îl avea cu puţin timp în urmă.
Dacă urmărim îndeaproape bugetul, vom lua decizii mai înţelepte cu privire la ce trebuie cumpărat și ce trebuie omis din listele noastre, cel puţin pentru o perioadă, explică și Beverly Harzog, analist în finanţele de consum. Inflaţia nu a afectat toate tipurile de alimente în egală măsură (creșterea preţului la carne este mult mai mare decât cea înregistrată la fructe și legume), așa că există oportunităţi de a alege mai degrabă articolele care nu au înregistrat salturi considerabile ale preţului, conchide Harzog.
Totuși, în cazul multor familii, bugetul restrâns și absenţa economiilor fac imposibilă gestionarea creșterii vertiginoase a preţurilor. Pe măsură ce nemulţumirea populaţiei crește, presiunea pentru un pachet de măsuri la nivelul Uniunii Europene crește de asemenea, deși este neclară măsura în care Uniunea poate influenţa o piaţă liberalizată, a cărei sursă primară nici măcar nu se găsește în interiorul frontierelor sale, scriu jurnaliștii Jorge Liboreiro și Alberto de Filippis.
Pe termen scurt, soluţiile la care recurg mai multe state europene includ reduceri temporare de taxe și ajutoare financiare pentru familiile cu venituri mici, care să compenseze facturile la energie și gaze. Pe termen lung, răspunsul constă în reducerea dependenţei de combustibilii fosili importaţi, prin creșterea cantităţii de surse regenerabile de origine autohtonă.
Pentru a plafona preţurile ridicate la alimente, unele ţări fac eforturi pentru a reduce TVA-ul la energie electrică și gaze (Polonia, România și Republica Cehă) sau pentru a elimina taxele TVA la produse alimentare și îngrășăminte (Polonia).
Schimbările climatice și siguranţa alimentară
Atunci când vorbim despre escaladarea preţurilor la alimente ar trebui să luăm în calcul schimbarea climatică și vulnerabilitatea sporită a comunităţilor sărace, spune cercetătorul Alastair Smith, observând numărul mare de rapoarte ale FAO care au menţionat, începând cu anul 2000, vremea nefavorabilă și evenimentele meteo imprevizibile drept cauze ale recoltelor slabe.
Accesul global la alimente va deveni o problemă tot mai presantă pe măsură ce criza climatică se adâncește, susţine Smith, întrebându-se cum ar decurge aprovizionarea într-o lume cu peste 2 grade Celsius mai caldă, în care securitatea alimentară ar deveni o adevărată problemă, iar soluţiile populaţiei pentru a accede la alimente ar deveni tot mai radicale.
Te-ar putea interesa și: Evadaţi din file de statistică – Profilul flămânzilor pe o planetă îndestulată
Chiar dacă se vorbește de mult timp despre încălzirea globală și modul în care aceasta va modela viitorul planetei, majoritatea dintre noi nu reușesc să vadă vreo urgenţă climatică, scriu profesorii Aled Jones și Will Steffen într-o analiză care reliefează deconectarea societăţii (inclusiv a factorilor de decizie) de știinţa încălzirii globale.
Ne-am putea gândi la economia globală ca la un joc video în care mișcarea camioanelor de marfă, a trenurilor și avioanelor are loc ordonat, unde fiecare rotiţă lucrează pentru minimizarea costurilor și maximizarea profitului. Există însă o problemă, subliniază autorii, aceea că acest model economic a fost conceput și clădit pe premisa unei lumi stabile, unde o acţiune duce la un rezultat simplu și previzibil.
Știm deja că lumea în care trăim nu are stabilitatea la care tânjim. Schimbările climatice pot afecta accesul la alimente, ducând la creșterea preţurilor, la pierderi financiare, tulburări civile și alte provocări dificil de prevăzut și de controlat, avertizează Jones și Steffen în analiza lor publicată cu puţin înainte de pandemia de COVID-19.
Între timp, criza sanitară globală, recesiunea economică și recentele tensiuni geopolitice creionează o lume chiar mai puţin stabilă, dar în care concluzia celor doi autori rămâne la fel de actuală: timp de zeci de ani, omenirea a reușit să evite întrebările incomode cu care se confrunta. Ceea ce nu înseamnă că a scăpat de examenul de la care s-a tot eschivat, ci doar că este nevoită să răspundă într-un interval de timp tot mai restrâns la întrebări din ce în ce mai dificile și mai urgente.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
