Furtuna perfectă și riscul crizei în formă de U

5

Dacă preţul barilului ajunge la 140 de dolari, economiile avansate ar putea trece din nou printr-o criză în formă de „U". Avertizarea a fost făcută joi, 10 martie, de cunoscutul economist Nouriel Roubini, informează AFP.

În opinia analistului care a avertizat cu privire la criza globală, tensiunile din Orientul Mijlociu, creșterea preţurilor la alimente și la combustibili vor duce la un proces de recuperare care va avea mai degrabă o formă de „U" în loc de „V".

Pe continentul european se simt din nou tensiuni după ce tot joi agenţia Moody's a retrogradat Spania. Agenţia a atras atenţia că recapitalizarea ţării va costa mai mult decât suma de 20 de miliarde de euro estimată de administraţia de la Madrid și banca centrală.

„Două crize au loc în același timp – și este fără precedent, cred eu", spune Joel Hirst, analist pe probele internaţionale în cadrul Council for Foreign Relations, citat de The China Post. „Un dezastru economic și „reajustarea" lumii dezvoltate, în timp ce ţările în curs de dezvoltare luptă pentru libertăţile lor. Adăugaţi preţul la combustibili și energie, care poate fi văzut ca veriga dintre cele două și ajungeţi la furtuna perfectă."

„Acesta este cu adevărat Anul în care se trăiește periculos", a evaluat situaţia și Tina Fordham, analist politic al Citi.