O nouă recesiune bate la uşă

13

Liderii europeni, care se ocupă de rezolvarea crizei datoriilor suverane, trebuie să ia măsuri care să favorizeze creşterea economică, a declarat Jean-Michel Six, economistul-şef al Standard&Poor's, citat de AFP.

„Există o şansă foarte mare ca Zona Euro să se confrunte cu o recesiune mult mai gravă decât cea pe care o avem noi în scenariul de bază. Apreciem la 40% şansele unei recesiuni cu adevărat severe, care se traduce printr-un an de reducere a activităţii, în loc de un semestru", a declarat economistul S&P's.

„O strategie de revenire la creştere, care trebuie să contrabalanseze neapărat consolidarea finanţelor publice, sunt cele două picioare pe care Europa trebuie să ajungă să meargă", a adăugat Jean-Michel Six.

Presiunea pe care pieţele financiare o exercită asupra unor state în vederea reducerii datoriilor publice, precum şi încetinirea activităţii economice ameninţă să arunce continentul în recesiune, situaţie care riscă să fie agravată de politicile de austeritate.

Sursa: HotNews