Impactul economic de miliarde al uraganului Sandy în SUA

64

Impactul economic al uraganului Sandy va putea fi calculat cu exactitate abia după trecerea acestuia. Însă potrivit estimărilor analiştilor americani, acesta are potenţialul de a fi mai puternic decât uraganul Irene, care a avut anul trecut un impact estimat la 10-15 miliarde de dolari şi a intrat în Top 10 al celor mai distrugătoare furtuni.

Potenţialul distrugător al uraganului afectează economia în mai multe privinţe. Mai întâi, vestea despre uragan a închis ieri bursa din New York, care nu a fost deschisă nici până acum. Aceasta este prima închidere neanunţată a bursei de la atacurile teroriste din septembrie 2001 şi prima închidere completă de la uraganul Gloria, din 1985.

În al doilea rând, distrugerile masive ale afacerilor locale dar şi a lanţurilor de magazine naţionale aduc pierderi la buget de aproximativ 15%.

De asemenea, pierderile din comerţ vor avea un impact negativ asupra creşterii economice, au avertizat economiştii de la Société Générale, citaţi de Russia Today. Săptămâna trecută, cele mai recente statistici arătau o modestă creştere de numai 2%, în primul trimestru al acestui an.

În al treilea rând, economia va fi puternic afectată şi de posibila distrugere a 26 de centrale nucleare, ce se află pe direcţia uraganului.

Se aşteaptă ca uraganul Sandy să afecteze între o cincime şi o treime din populaţia Americii. Din cauza amplorii fenomentului, economia va fi afectată prin prisma fondurilor necesare pentru acoperirea bunurilor asigurate, dar şi la nivelul cetăţenilor care vor rămâne fără locuri de muncă.