Ultimul ban al românului se duce pe ţigări, băutură şi abia apoi pe hrană. Nu e o zicătoare cinică, e rezultatul unei analize A. T. Kearney, potrivit căreia, pe timp de criză, românii au alocat mai mulţi bani ţigărilor, alcoolului, alimentelor şi băuturilor răcoritoare decât cheltuielilor pentru amenajarea locuinţei, îmbrăcăminte şi comunicaţii.
În primul trimestru din 2011, 42% din banii unei gospodării s-au dus pe alimente şi băuturi răcoritoare, faţă de 40,3% în perioada similară din 2008, atunci când nu era criză. Şi cheltuielile pentru ţigări şi alcool au urcat de la 6,2% la 7,2%, iar cele pentru sănătate au crescut de la 4,5% la 4,8%.
Românii au cheltuit mai puţin decât în 2008 pentru (4,6% din buget), îmbrăcăminte şi încălţăminte (3,9%), mobilă şi alte cheltuieli de amenajare a locuinţei (3,8%). Cea mai amplă scădere, de la 5,5% la 3,9%, a fost înregistrată pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, se arată în studiul citat de Mediafax.
În primul trimestru din 2011, cheltuielile lunare ale unei gospodării din România au fost de 356 de euro, în Bulgaria de 273 de euro, iar în Cehia de 855 de euro.