Iranul ameninţă cu declanşarea unui război al preţului petrolului

5

Chiar dacă preţul petrolului va scădea la 20 de dolari pe baril, Iranul este decis să crească producţia, avertizând că va declanşa un război al preţului petrolului pe piaţa mondială, în cadrul unei reuniuni OPEC ce a avut loc la Viena.

Declaraţia vine după încheierea acordului interimar dintre Iran şi marile puteri occidentale şi emergente, referitor la programul nuclear. Încurajat de acest acord, Iranul a anunţat că vrea să majoreze producţia de la circa 2,8 milioane de barili pe zi la 4 milioane de barili, începând de anul viitor.

Aceste creşteri ar pune presiune asupra preţurilor şi ar determina OPEC să răspundă prin reducerea producţiei în alte ţări membre, în principal în Arabia Saudită.

Sursa: Financial Times