Donaţiile pentru Notre Dame irită spiritul anticapitalist

257

O primă evaluare a costurilor de restaurare a Catedralei Notre Dame din Paris, după incendiul de săptămâna trecută, indică spre un cost în jur de 500 de milioane de euro. Însă, donaţiile făcute până în momentul de faţă depășesc deja un miliard de euro. Aceste acte de caritate a unora dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri francezi și nu numai au înfuriat oameni de pe tot globul, care au punctat rapid ipocrizia donatorilor.

Strângerea de fonduri lansată de președintele francez a devenit rapid un fel de întrecere pentru afișarea unui anume statut social. Oricine se consideră „cineva” s-a arătat îndurerat de tragedie printr-o donaţie generoasă. Din momentul în care familia franceză care deţine bradurile Louis Vuitton și Christian Dior a anunţat că va dona 200 de milioane de euro, rivalii de la Yves Saint Laurent și Gucci nu putea rămâne „datori”. Apoi au urmat companii precum Disney, Apple și chiar compania românească de IT, UiPath, care a donat nu mai puţin de un milion de euro.

Criticile sunt multiple. Nimeni nu contestă faptul că efortul de restaurare trebuie făcut, dar oameni de rând de pe tot globul au fost indignaţi să vadă cu câtă rapiditate și generozitate pot reacţiona bogaţii lumii atunci când este vorba despre salvarea unui obiect din patrimoniul cultural, în timp ce probleme grave precum imigraţia, foametea, sărăcia, în special în zone marcate de război sau schimbări climatice, rămân nerezolvate.

„Vestele galbene își vor arăta furia pentru faptul că în patru zile s-au strâns peste un miliard de euro pentru niște pietre, dar pentru cei neajutoraţi, nimic”, era scris pe un grup al „vestelor galbene” de pe Facebook. „Vestele galbene” protestează de luni de zile în Franţa din cauza condiţiilor de trai în declin a clasei de mijloc franceze. „Dacă pot să dea zeci de milioane pentru Notre Dame, să nu ne mai spună că nu au bani să răspundă altor urgenţe sociale”, puncta și Philippe Martinez, liderul sindicatului francez CGT.

Alţii, precum fostul fotbalist Lilian Thuram care este și ambasador Unicef, au denunţat corupţia morală a celor care practică ceea ce el numește o „ierarhie a emoţiilor”, în care distrugerea Catedralei pare să fi provocat mai multă mâhnire decât înecul imigranţilor ilegali africani din Mediterană. „Este firesc să fim afectaţi de evenimente precum incendiul de la Notre-Dame, dar uneori am impresia că există niște ierarhii ale acestor emoţii”, a spus fostul jucător de 47 de ani.

Jurnalistul și europarlamentului Traian Ungureanu subliniază într-un blog pentru Adevărul un alt tip de ipocrizie al majorităţii celor care au deplâns public tragedia – „regretul după un mol în faliment.” Ungureanu punctează faptul că „personajele politice, media şi culturale care fac acum elogiul Catedralei sînt aceleaşi figuri care practică, dintotdeauna, o lehamite groasă şi un dispreţ subţire, la întîlnirea cu orice urmă de creştinism viu”, motiv pentru care „omagierea Catedralei a fost, cuvînt cu cuvînt un act de smerenie ipocrită. (…) Nimeni n-a vrut să pătrundă în tristeţea unei epoci de adîncă defăimare, dispreţ şi ostilitate faţă de creştinism.” Prin comparaţie, tragedia celor aproape 300 de persoane care au murit în Sri Lanka în plină Duminică a Paștelui catolic nu a a tras decât o „salvă de comunicate frigide emise la Berlin, Bruxelles şi alte locuri de totală delăsare mentală”, mai spune Ungureanu.

De asemenea, mai mulţi români și-au exprimat indignarea pe internet faţă de donaţia de 1 milion de euro făcută de compania românească UiPath. Daniel Dineș, fondatorul companiei a explicat că face acest lucru pentru că „UiPath datorează multe Franţei și culturii franceze. Este timpul să dăm ceva înapoi Franţei.” Internauţii au punctat însă faptul că Franţa este o ţară bogată care poate să aibă grijă de propriul patrimoniu, în special după donaţiile deja făcute, pe când banii aceia ar fi mai bine investiţi pentru a rezolva problemele dureroase și mult mai grave ale României. Ca răspuns, reprezentanţii companiei au spus că aceasta derulează în permanenţă acţiuni cu impact social global prin intermediul UiPath Academy şi Academic Alliance și că încă din 2018 și-a asumat misiunea de a susţine, pe termen lung, copiii care se află în risc de sărăcie, din România şi India.