Etichetă: inechitate
Boala din livadă
„Totuși la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o
va da de moștenire Domnul, Dumnezeul tău.“ (Deuteronomul 15:4, subl. ad.)
Donaţiile pentru Notre Dame irită spiritul anticapitalist
O primă evaluare a costurilor de restaurare a Catedralei Notre Dame din Paris, după incendiul de săptămâna trecută, indică spre un cost în jur de 500 de milioane de euro. Însă, donaţiile făcute până în momentul de faţă depășesc deja un miliard de euro. Aceste acte de caritate a unora dintre cei mai bogaţi oameni...
26 de miliardari, la fel de bogaţi ca 50% dintre săraci
Ca în fiecare an, ONG-ul britanic Oxfam a publicat ultimul raport al distribuţiei veniturilor globale, conform datelor publicate de revista Forbes și celor ale băncii Credit Suisse. Anul acesta, cifrele arată că 26 de persoane au la fel de mulţi bani precum 3,8 miliarde dintre cei mai săraci oameni ai planetei.
Viaţa copiilor ascunși în Dubai
Până la cei 6 ani ai săi, Jerry nu a fost niciodată la doctor, nu a mers nici măcar o zi la grădiniţă și, cel mai probabil, nici la școală nu va merge. Născut în afara căsătoriei, de o imigrantă ilegală în Dubai, băieţelul este unul dintre sutele de copii nevoiţi să trăiască o viaţă...
Orașe în cuptor: Cine va putea face faţă căldurii?
La nivel global, cel mai fierbinte an înregistrat de când se fac măsurători a fost anul 2016, explicabil în parte prin ciclul climatic El Niño, care în mod tipic amplifică căldura. Mai surprinzător a fost că anul 2017, un an fără El Niño, a fost aproape la fel de fierbinte. A fost al treilea cel...
Evadaţi din file de statistică – Profilul flămânzilor pe o planetă îndestulată
Un viitor din care foametea mondială să fi fost complet extirpată părea pe cât de dezirabil, pe atât de tangibil în anul 1974, când Henry Kissinger, fost secretar de stat al Statelor Unite, declara emfatic: „În deceniul următor, niciun copil nu va mai merge flămând la culcare.”[1] După cinci decenii de la enunţarea temerară a...
Economia în 2017: Câte un nou miliardar la două zile
Este acel timp al anului. La Davos, în munţii elveţieni, a început ediţia anuală a Forumului Economic Mondial (FEM), unde liderii mondiali și capetele luminate din lumea afacerilor și finanţelor se întâlnesc pentru a dezbate cele mai arzătoare probleme economice și sociale ale momentului. La fel ca în fiecare an, înaintea evenimentului au fost lansate...
Averea milionarilor a atins o sumă record în 2016
Era 20 ianuarie 2017 când am aflat despre raportul Oxfam privind cei mai bogaţi oameni ai lumii - bilanţul pentru anul 2016. Doar opt persoane deţineau jumătate din averea globală. Un nou raport de la firma de consultanţă Capgemini ne dă acum detalii despre „săracii” care le calcă pe urme.
Drama inechităţii – Sărac la 20 de ani, sărac pe viaţă
Să începi de jos și să ajungi pe culmile gloriei profesionale și financiare este o ambiţie decentă, dacă ești dispus să muncești pentru asta. Cu toate acestea, este însă și o ambiţie care nu se mai suprapune peste realitatea economică a multor ţări dezoltate, unde inechitatea veniturilor este tot mai mare.
Ce putem învăţa din dispariţia clasei de mijloc americane
Victoria lui Donald Trump în Statele Unite încă ne preocupă. Toată ordinea globală este afectată de deciziile sale, care schimbă alianţe, afectează relaţii, au impact asupra mediului înconjurător. Încă ne întrebăm ce s-a întâmplat cu America de și-a ales un președinte atât de controversat.
Inechitate „obscenă”! Opt persoane deţin jumătate din averea globală
A venit acel moment al anului în care aflăm în mâinile cui se concentrează cea mai mare parte a profiturilor realizate în lume în ultimul an. Astfel, aflăm că o economie care ar trebui să funcţioneze pentru toţi funcţionează de fapt doar pentru opt persoane!
Retrospectiva economică a anului 2016
De la anul 2016 economiştii aveau mari aşteptări. Pe lângă ele se strecurau şi multe temeri, dar până şi cei mai pesimişti le considerau improbabile. O privire în urmă ne arată că, din păcate, majoritatea temerilor s-au adeverit, iar multe dintre aşteptări au fost înşelate. Deşi istoria recentă este plină de ani tulburi, surprinzătoare au...
Și după ce cresc, copiii săraci câștigă cu 26% mai puţin decât ceilalţi
Copiii care nu au parte de hrana și îngrijirea de care au nevoie vor menţine acest handicap de dezvoltare și mai târziu în timpul vieţii. Potrivit unui studiu publicat de prestigiosul The Lancet, copiii din medii defavorizate ajung să câștige în medie cu 26% mai puţin decât alţi oameni.
Politica furiei distruge încrederea în sustenabilitatea democraţiei
Câștigarea alegerilor prezidenţiale americane de către candidatul republican Donald Trump tocmai a fost inclusă de către compania de cercetare Economist Intelligence Unit, din cadrul grupului The Economist, pe lista celor mai periculoase 10 evenimente pentru viitorul umanităţii.
Ce spun victoriile lui Donald Trump despre lumea în care trăim
Republicanul Donald Trump câștigă stat după stat și promite să fie candidatul final al partidului pentru prezidenţiale. Puţin agreat chiar de propriul partid și la mii de ani distanţă de cei care au ocupat Casa Albă în ultimele decenii, victoriile lui Trump, pe cât pot părea de neînţeles, pe atât sunt de revelatoare cu privire...
Universitatea Princeton: America nu este o democraţie
Statele Unite ale Americii sunt întruparea democraţiei, a egalităţii de șanse și a libertăţii de exprimare pe pământ, nu? Dacă exista vreo ţară în care cetăţeanul contează cu adevărat, atunci nu poate fi vorba decât de SUA, nu? Cercetătorii de la Universitatea Princeton descoperă o altă realitate, pe care nu o vedem mai deloc reflectată...
Cum vor moșteni bogaţii pământul
Sărăcia a fost redefinită! Economiștii de la Ofxord au găsit o metodă mai bună de a măsura sărăcia globală. Vestea proastă este că tocmai ne-am „îmbogăţit” cu 400 de milioane de săraci.
Ce au în comun FMI, papa Francisc și Karl Marx
O lume întreagă discută despre noi. Suntem în topul priorităţilor președintelui Obama și a papei Francisc, iar acum și FMI-ul urcă în aceeași barcă. S-a creat peste noapte o întreagă dezbatere despre inechitatea social-economică, în care noi suntem subiecţii, dar la care nu luăm parte. Informaţia este însă gratuită.




























