Premieră arheologică: un oraş fortificat din timpul regelui David

86

Profesorul Yosef Garfinkel, arheolog la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a anunţat că a decoperit altare de cult care datează de pe vremea regelui David, menţionat în Vechiul Testament, descoperire ce confirmă autenticitatea referinţelor biblice.

Săpăturile arheologice de la Khirbet Qeiyafa (aflat la 30 de kilometri sud-vest de Iersusalim) au scos la iveală vase de ceramică, unelte din piatră şi metal şi 3 camere care au avut funcţia de altare. Descoperirea este o premieră, deoarece aceasta este prima dată când arheologii au descoperit un oraş fortificat pe teritoriul fostului regat Iuda, din timpul domniei regelui David.

Arhitectul foloseşte 2 argumente pentru a demonstra că descoperirea sa este autentică. Primul argument este acela că cei care folosiseră acele altare erau monoteişti şi nu foloseau reprezentări ale oamenilor sau animalelor pe obiectele de cult. Această descriere se potriveşte poporului Israel, care considera că, făcând astfel, încalcă porunca a doua, privitoare la închinarea la idoli. Obiceiul contrastează cu obiceiurile rituale ale culturilor din vecinătate.

Al doilea argument pe care îl foloseşte Garfinkel este faptul că, printre rămăşiţele găsite au fost oseminte de oaie, vită şi capră, dar niciun os de porc. Tot poporul Israel era cel care nu consuma carne de porc, considerată de Dumnezeu necurată şi nesănătoasă. Potrivit arheologului, aceste 2 descoperiri demonstrează că populaţia care a locuit în regiunea Khirbet Qeiyafa respecta 2 interdicţii biblice: cea legată de închinare şi cea legată de carnea de porc. În consecinţă, acestea erau respectate de un cult diferit de cananiţi şi filisteni, adică de israelieni.

„Pentru prima dată în istorie, am găsit obiecte din timpul domniei regelui David, care pot fi asociate cu monumentele descrise în Biblie”, relatează Christian Post, citând comunicatul de presă emis de Ministerul de Afaceri Externe din Israel.