Ca pendulul unui ceas stricat care bate de 12 ori când este doar ora 11, acul busolei care indică nordul politic în Europa poposește puţin prea mult la dreapta înainte să se orienteze. Jocul săltăreţ al micuţei săgeţi care parcă nu știe unde să se așeze ne tot dă emoţii în ultima vreme. Ce vor alege suedezii? Dar italienii? Și ce vom mai crede despre ei după?

Camilla Appelqvist trăiește în top. În topul celor mai bune ţări unde să te naști sau să emigrezi. Într-o ţară unde statul te poartă pe braţe de la naștere și până la moarte, în schimbul procentului exorbitant pe care i-l cedezi din salariul lunar. Într-o ţară unde, ca să primești, nu trebuie decât să ceri politicos, să te porţi cu bun-simţ și, în general, să te achiţi de partea ta din contractul social.

Este totodată ţara în care magazinul pe care Camilla îl deţine în mica localitate Dorotea a fost călcat de hoţi de trei ori de la începutul anului. Ultima dată când a sunat la poliţie i s-a sugerat să își îmbunătăţească sistemul de supraveghere video. Poliţia locală nu are cum să o ajute, din moment ce secţia este deschisă doar o zi pe săptămână, iar o singură patrulă trebuie să acopere o zonă de dimensiunea Danemarcei. „Ca să putem aresta un hoţ la faţa locului, ne-ar trebui 15-20 de mașini și 40-50 de poliţiști de serviciu. Dar așa ceva nu este rezonabil într-o zonă unde sunt mai mult copaci”, explică șeful poliţiei locale.

Același raţionament l-au aplicat și autorităţile unui alt oraș din nordul aceleiași regiuni când au decis să închidă secţia de maternitate a spitalului local. În medie nu avea loc mai mult de o naștere pe zi, iar prin închiderea maternităţii autorităţile au economisit 1,8 milioane de dolari pe an. Ce s-au gândit în schimb a fost să arunce întreaga responsabilitate pe spatele moașelor, care trebuie să supervizeze sarcina, dar și nașterea. Având în vedere că părinţii trebuie acum să meargă cel puţin 100 de kilometri până la cel mai apropiat spital, moașele trebuie să fie mereu disponibile să îi însoţească în propria mașină și, de asemenea, sunt obligate să le ofere mamelor instructaj despre cum să nască în mașină. Chiar înainte de a închide secţia, autorităţile crescuseră din nou taxele.

Contractul social suedez trebuie reformat. În ciuda taxelor mari, politicienii nu își respectă partea lor de angajament în domenii importante. Ne alegem cu puţin pentru câţi bani dăm”, scriu unii dintre cei mai importanţi antreprenori suedezi într-o scrisoare deschisă.

În Vasternorrland, regiunea unde s-a închis și maternitatea, Partidul Social Democrat, care se află la conducerea ţării, a scăzut semnificativ în sondaje, de la 48%, în 2014, la 32%, în aprilie 2017. Un nou partid local care mizează pe tema accesului la servicii medicale a înhăţat rapid 8 procente.

Când iarba nu mai e verde nici la vecin

Avem bani.” Asta spun toţi suedezii despre ţara lor, care se bucură de cea mai lungă perioadă de creștere economică din istoria recentă. Plata taxelor exorbitante este fundaţia pe care s-a construit această creștere, prin care apoi statul asigură educaţie gratuită de la creșă până la facultate, servicii de sănătate subvenţionate semnificativ și alte beneficii care vizează angrenarea în câmpul muncii și apoi perioada de pensionare, toate la calitate ireproșabilă, cel puţin în teorie. Majoritatea suedezilor încă se simt confortabil cu ce primesc în schimbul plătirii taxelor, dar numărul celor care cred că plătesc deja prea mult (în 2016, veniturile din taxe reprezentau 44,1% din PIB) este în creștere, de la 27%, în 2014, la 45%, în prezent.

Este înspăimântător să vezi că sarcinile nu sunt prioritizate. Normal că, atunci când nu sunt mulţi oameni, nu le poţi avea pe toate aproape, dar atunci cum vrei să convingi oamenii să iasă din marile orașe? Mie mi se pare că tot sistemul se deteriorează”, spune Ellen Hedman, care aștepta al treilea copil când s-a închis maternitatea din Solleftea. Departe de păduri și înapoi în oraș, într-o cafenea din inima Stockholmului, părerile bat în aceeași direcţie – „Nu mai am încredere în sistemul de stat, trebuie să îmi fac propria rezervă de capital”, spune un tată de 43 de ani.

Suedezii încep să intre la bănuieli că politicienii nu își mai respectă angajamentele, pentru că li se pare că lucrurile încep să se deterioreze văzând cu ochii. Și, în ciuda titlurilor alarmiste din presă, nu retorica antiimigranţi i-a determinat pe suedezi să bage în Parlament un partid de extrema dreaptă – Democraţii Suedezi. Aceștia au înregistrat cea mai mare creștere la alegerile parlamentare din această toamnă, înhăţând 17,6% din electorat, în timp ce partidele tradiţionale de centru-stânga și centru-dreapta au înregistrat scăderi, pe măsură ce electoratul lor s-a împrăștiat între partide noi, mai mici. Social democraţii, care au guvernat până acum într-o coaliţie de centru-stânga, rămân cel mai mare partid, cu 28,4% din voturi, dar care este totodată cel mai prost rezultat al partidului din 1908 încoace.

Exit-pollurile au arătat că oamenii au fost preocupaţi majoritar de sănătate, educaţie, egalitatea de gen, securitate și siguranţă. Și, deși raportat la numărul de locuitori (10 milioane), suedezii au primit cel mai mare influx de refugiaţi (600.000) din Europa, problema imigranţilor a ieșit abia pe locul 8 în topul preocupărilor electoratului. Faptul că numărul de persoane care trebuie să aștepte mai mult de 90 de zile pentru a primi îngrijiri speciale sau chirurgicale a crescut de cinci ori în ultimii patru ani și faptul că rata criminalităţii a tot crescut în ultimul deceniu sunt lucrurile care cu adevărat îi supără pe suedezi. Împușcăturile între bande rivale și violurile ţin prima pagină a presei. Numărul violenţelor fatale a crescut în ultimii trei ani de la 81 la 110 pe an, iar numărul violurilor este acum la 73 per 100.000 de locuitori, faţă de 24 per 100.000 în 2008, ceea ce înseamnă o creștere de 35% în doar un deceniu. Deși poliţia spune că această creștere se datorează și faptului că definiţia violului a fost lărgită și că victimele sunt mult mai dispuse să depună plângeri, suedezii tot acuză faptul că la bogăţia bugetelor locale nu este normal să nu se simtă în siguranţă.

Deci, ce s-a întâmplat la ultimele alegeri a fost că un electorat deziluzionat s-a despărţit de partidele tradiţionale – Partidul Social Democrat și Partidul Conservator – și a votat care încotro. Social democraţii au reușit să își păstreze doar 66% din electoratul din 2014, iar conservatorii, doar jumătate. Luând în considerare aceste lucruri, faptul că Democraţii Suedezi au câștigat doar 17,6% după o campanie antiimigraţionistă extrem de agresivă, în timp ce ei sperau la 24%, arată mai mult a eșec decât a câștig. Dacă privim obiectiv, realizăm că 82,4% dintre suedezii care au ieșit la vot au respins platforma de extrema dreaptă. Prin urmare, politica suedeză ar fi definită în continuare de lagom, un cuvânt tipic suedez care definește arta traiului echilibrat, observă și jurnalistul britanic Derek Scally. Cu alte cuvinte, votul suedez a fost unul care să trezească partidele tradiţionale din complacere, nu unul care să pună democraţia pe un drum fără întoarcere.

Cu toate acestea, situaţia creată este nouă pentru suedezi, fiindcă pune capăt sistemului bipartit. Și totodată nu putem să nu remarcăm că se înscrie într-un trend european de volatilitate politică, în care partide mai mici cu politici naţionalist-extremiste ciupesc semnificativ din electoratul partidelor mari, tradiţionale. De departe, cea mai rușinoasă preluare de putere s-a întâmplat în Italia.

La vita e bella?!

În dimineaţa de 5 martie, Roma era acoperită de un strat de zăpadă de dimensiuni rezonabile. Evenimentul meteo avea să pună capac frustrării care mocnea deja în sufletele multor italieni de rând.

Birocraţia, lipsa serviciilor, lipsa oportunităţilor de angajare și în general fragilitatea regulilor tipice bel paese contează mai mult decât clima și mâncarea bună”, nota amar La Stampa la începutul acestui an, comentând pe marginea știrii că Italia nu se mai află în topul 20 al celor mai bune ţări în ce privește calitatea vieţii, conform unui top internaţional.

Firava zăpadă, care a îngheţat Roma din cauză că guvernul local uitase să doteze mijloacele de transport în comun cu anvelope all-season, a pus în lumina reflectoarelor sistemul birocratic în colaps și corupţia din administraţie. Câţiva copaci care nu fuseseră tunși cum se cuvine cu o toamnă în urmă au căzut, unul lângă un grup de copii care ieșiseră la bulgări, altul pe singura linie de tramvai care mai mergea în oraș. Poate singurul plus a fost că nu se mai vedeau gunoaiele, care, din păcate, sunt astăzi la fel de răspândite prin capitala Italiei ca vestigiile romane. Se pare că Roma are o istorie de primari cercetaţi penal și unii chiar condamnaţi pentru fraudă, corupţie și legături cu mafia locală, care a primit mai multe contracte privind administrarea orașului, printre care și pentru colectarea gunoaielor. După condamnarea vinovaţilor și demisiile din administraţie care au urmat, Primăria Romei nici nu a putut găsi companii legitime care să accepte contractele la preţurile practicate de mafie, ceea ce a cauzat o problemă cu gunoaiele în multe cartiere ale orașului.

Dacă mai adăugăm în acest complex și populaţiile de refugiaţi care stau în jurul Gării Centrale sau care se împart între vreo 50 de clădiri abandonate, fiindcă orașul nu le poate găsi soluţii de cazare nici măcar temporare, avem un sumar al marilor probleme din Roma, dar de care se plâng și italienii din alte orașe ale ţării. Uciderea unei italience de 18 ani de către un refugiat nigerian într-un orășel din centrul ţării și prăbușirea unui viaduct în provincia Genova, care a dus la moartea a 43 de persoane, doar au ajutat la galvanizarea campaniilor politice ale partidelor de extrema stângă și dreaptă care astăzi conduc Italia într-o coaliţie de guvernământ „frankensteiniană”.

În Italia, situaţia politică este gravă, dar niciodată serioasă”, nota scriitorul Ennio Flaiano. Această fină linie de demarcaţie s-ar putea să funcţioneze pentru păstrarea sănătăţii mintale a italienilor de rând, însă de această dată pare că realitatea politică a încălcat-o fără menajamente. În cabinele de vot, italienii au recurs la cea mai gravă penalizare a establishmentului politic din istoria de după al Doilea Război Mondial, ridicând la guvernare partidul de extrema dreaptă Mișcarea Cinci Stele și partidul de extrema stângă Liga. Presa internaţională încă nu pare să se fi hotărât dacă se catalogheze rezultatul drept farsă sau catastrofă naţională și europeană. Italia, unul dintre membrii fondatori ai UE și ţara unde s-a născut de fapt această Uniune prin semnarea Tratatului de la Roma, a adus la putere forţe eurosceptice, anti-establishment, în măsură să pună în pericol stabilitatea monedei unice și să provoace tensiuni fără precedent între pilonii Uniunii. Și, nu oricum, ci prin alăturarea a două branduri opuse de euroscepticism. Un studiu al Centrului de Cercetare Pew arată că suporterii Ligii și cei ai Mișcării Cinci Stele nu au practic mai nimic în comun, decât dorinţa ca guvernul să le asigure italienilor un standard bun de viaţă.

Această situaţie neobișnuită este fără îndoială derivată direct din două mari probleme puse pe agenda publică de ambele partide – fluxul necontrolat de imigranţi și faptul că Italia nu prea și-a revenit după criza din 2008, explică Hajnalka Vincze, analist pe politici europene de securitate în cadrul Institutului de Cercetare a Politicii Externe. Italia este a treia economie a Uniunii Europene și deţine al doilea cel mai mare sector industrial, dar totodată are o datorie publică de 132% din PIB, o creștere economică de doar 1,5% și una dintre cele mai mari rate de șomaj din Europa – 10,8%. PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 10% de când Italia a introdus moneda unică, în 2002. De-a lungul timpului, criticii au denunţat regulile zonei euro ca fiind optimizate pentru Germania, în timp ce sunt principala sursă pentru dificultăţile economice ale mai multor ţări, inclusiv Italia. În acest context, politicile de austeritate impuse de Bruxelles după 2008 au părut în mod special nedrepte fiindcă nu corectau inechităţile inerente zonei euro, mai explică Vincze.

Și, dacă nu era destul, Italia s-a simţit complet abandonată de partenerii europeni în faţa fluxului de imigranţi, care de cinci ani nu mai contenește. Ca punct de intrare în spaţiul Schengen, sub Regulamentul de la Dublin, Italia este obligată să proceseze pe solul său toate aplicaţiile de azil ale celor care intră în ţară. Guvernul italian s-a plâns de ani de zile că acest mecanism este nedrept și că există o lipsă de solidaritate a partenerilor europeni, care ori și-au târât picioarele în preluarea cotei de refugiaţi alocate, ori au refuzat complet, timp în care nici Germania și nici Franţa nu au venit cu soluţii noi.

Politicile noului guvern sunt radicale pe ambele subiecte. În plan economic, guvernul dorește să se rupă de politicile de austeritate, prin investiţii și stimularea consumului prin măsuri cum ar fi introducerea unui venit universal de bază, ambiţie care ar afecta semnificativ bugetul anual, în timp ce datoria publică ar ieși din schemele trasate de la Bruxelles. De asemenea, s-a mai vehiculat intenţia de ridicare a sancţiunilor impuse Rusiei, o idee care ar intra în coliziune directă cu viziunea franco-germană. În ce privește imigranţii, guvernul italian a dispus deja în mai multe rânduri închiderea porturilor în faţa vaselor cu imigranţi, iar ţinta finală este de a expulza aproximativ 500.000 de imigranţi intraţi ilegal în ţară în ultimii ani, ceea ce este iarăși o politică de forţă opusă celei pe care o auzim de la Berlin.

Așa cum am observat din propria istorie, ţine de pură speculaţie care dintre politicile populisto-fanfaronistice vor deveni realitate, însă pare destul de clar că acest guvern ales democratic, rod al frustrării sincere a unei ţări în stagnare economică de ani de zile și abandonată de parteneri, va încerca să își renegocieze poziţia în UE, atât cât o permit tratatele europene existente. Experţii nu prevăd la orizont ieșirea Italiei din zona euro sau din UE, dar chiar și așa punctează o cotitură în istoria proiectului european.

Catalizatorul unei catastrofe? Sau un catalizator ascuns într-o catastrofă?

Marea Britanie, Austria, Ungaria, Polonia, Cehia, Olanda, Danemarca, Slovenia și, acum, Italia, Suedia și Germania întregesc un tablou tot mai extins al forţelor eurosceptice. În ciuda agendelor variate, uneori diametral opuse, aceste forţe pot fi puse sub umbrela mai mare a dreptei politice radicale. Este o imagine care pe unii analiști îi ţine treji noaptea. Fantomele istoriei nu demult apuse par să bată continentul în lung și în lat, prevestind lucruri la care nimeni nu vrea să zăbovească prea mult cu gândul. Votul italienilor, care au vrut să se răzbune pentru salariile aproape stagnante în ultimii 20 de ani, înlocuind lideri slabi cu lideri potenţial catastrofali, ar putea fi catalizatorul unei catastrofe pentru întregul proiect european. „UE arată tot mai mult ca următorul imperiu eșuat al Europei”, titrează Bloomberg. În accepţiunea fostului comandant NATO, care semnează articolul cu pricina și care de curând a fost în vizită în Ungaria, sunt și forţe externe care trag de UE la cusături și care ar putea rupe Uniunea în condiţiile în care, fără sprijin din partea SUA, Alianţa Nord-Atlantică s-ar dilua.

Rusia, China și alte regimuri autoritariste depun eforturi susţinute de a-și exercita influenţa în lume, subminând democraţia și insinuând ideologii care privilegiază puterea statului asupra libertăţii individuale și care sunt fundamental ostile dezbaterii publice și gândirii libere, explică mai mulţi cercetători și politologi într-un editorial pentru Foreign Policy. Deși practicile diferă de la un stat la altul, cam toate mecanismele implică manipularea și cenzurarea informaţiilor, nu cu scopul de a câștiga fani pentru propriul sistem politic, ci cu scopul de a degrada integritatea instituţiilor democratice independente și de a semăna seminţele neîncrederii populaţiei în propriile elite și instituţii. Aceste strategii creează zone de vulnerabilitate pe care ţări precum Rusia sau China le pot exploata apoi în negocierile internaţionale pe diverse teme.

Într-adevăr, firul roșu care pare să unească toate aceste ţări europene marcate de ridicarea extremei drepte este o lehamite a clasei muncitoare faţă de elite, politice sau de alt fel, care nu au părut a face prea mult pentru a apăra clasa de mijloc în faţa ravagiilor globalizării. „Dacă se va întâmpla ceva cu Europa, nu Italia va fi cauza, ci doar trăgaciul”, crede Vincze. Cu toate acestea, experta în politici europene este optimistă și merge pe varianta în care Italia va fi catalizatorul de care Europa are nevoie pentru a se reforma. Primii pași făcuţi de coaliţia italiană sugerează că întâlnirile la nivelul UE nu vor fi lipsite de clinciuri publice și declaraţii dure, însă nu sugerează și că Italia va exclude orice fel de compromisuri. Deja pe anumite subiecte liderii italieni s-au îndepărtat de promisiunile electorale pentru a se apropia de viziunea franco-germană, în special în ce privește poziţia faţă de Rusia, mai notează Vincze. Iar în ce privește imigraţia, este chiar de dorit ca subiectul să rămână unul fierbinte, care să nu mai poată fi ignorat de celelalte state membre. O soluţie trebuie adoptată urgent.

Din fericire, Franţa pare să fi reperat semnalele și să fie dornică să împingă încă o dată spre schimbarea la faţă a Europei. Președintele Macron pare convins că singura cale de a opri valul populist este de a recunoaște legitimitatea plângerilor populiste acolo unde este cazul și de a găsi soluţii viabile. Diplomaţia franceză pare să vrea o Europă suverană și independentă, ceea ce presupune securizarea urgentă a graniţelor externe ale spaţiului Schengen, o agendă care ar mulţumi Italia. Ministrul francez de externe a subliniat în faţa unei audienţe americane ambiţiile pentru o Europă sigură și independentă – „Vrem ca Europa să își protejeze nu doar cetăţenii, ci și interesele. Și nu ar trebui să ne fie rușine să spunem că Europa știe cum să folosească balanţa puterilor și cum să intre într-o luptă pentru putere, chiar și cu Statele Unite. Și sper că vom avea succes, pentru că în caz contrar riscăm să vedem în multe ţări, inclusiv în a mea, întoarcerea populismului, ceea ce ar fi devastator.”