Guvernul camerunez a ordonat închiderea câtorva zeci de biserici penticostale

341

Zeci de biserici penticostale au fost închise în Camerun, după ce autorităţile guvernamentale s-au sesizat privind presupuse „practici criminale" care ar avea loc în cadrul lăcașurilor de închinare.

Președintele Paul Biya, aflat la putere din anul 1982, a ordonat luna trecută închiderea mai multor biserici penticostale, invocând motive de securitate publică.

„Vom elimina toţi acei așa-ziși pastori creștini penticostali care se folosesc de numele lui Iisus Christos pentru a mima miracole și a omorî cetăţeni în bisericile lor. Și-au întins libertăţile la maximum", a spus Mbu Anthony Lang, un oficial guvernamental din Camerun, citat de BosNewsLife, în Christian Post.

Acuzaţiile aduse la adresa celor câteva zeci de biserici (între care zece aflate chiar în capitala Yaounde) au inclus „șantaj", „gălăgia nocturnă repetată" și „prozelitism", a adăugat Ministrul Comunicaţiilor Issa Tchiroma Bakary.

„Autorităţile administrative responsabile de păstrarea ordinii publice au fost nevoite să își asume responsabilitatea", a mai spus Bakary într-o conferinţă de presă care a avut loc săptămâna trecută.