Credincioși Amish atacaţi și tunși

215

Mai mulţi membrii ai comunităţii Amish din statul american Ohio au fost victimele unui atac misterios, care s-a repetat, cu aceleași „ingrediente" și în alte patru districte ale statului.

Câteva case au fost luate cu asalt de indivizi înarmaţi cu foarfece, care și-au tuns victimele – o umilinţă pentru bărbaţii credincioși Amish, care obișnuiesc să poarte părul lung și să își lase barbă. Potrivit victimelor ultimului incident, atacatorii, în număr de 27 s-au identificat ca membrii ai clanului „Bergholz Amish".

Șeriful Fred Abdalla, din Jefferson County a declarat pentru Daily Mail că părul victimelor a fost adus înaintea episcopului grupului Bergholz, Sam Mullet, ca dovadă că ordinele sale de atac au fost urmate.

În anul 2007, comunitatea Bergholtz a mai fost în centrul atenţiei când un viol în sânul comunităţii a iscat un scandal uriaș. Oamenii legii și-au exprimat atunci temerile că astfel de incidente ar putea fi frecvente în cadrul acelei comunităţi. Șeriful Abdalla a declarat chiar că episcopul Mullet „a băgat frica în oamenii aceia" și că deţine un „control mental" asupra lor.