Creştinii sirieni ridică o statuie a lui Iisus, în semn de pace şi speranţă

114

Delegaţi ai bisericilor ortodoxe din Ucraina şi Rusia au ridicat o statuie a lui Iisus, pe muntele Cherubim, simbol al păcii şi speranţei pe care încă le mai poartă în inimă creştinii sirieni.

Statuia lui Iisus, care se numeşte „Am venit să mântuiesc lumea", a fost plasată pe un drum important de pelerinaj, care face legătura între Constantinopole şi Ierusalim. Sculptura poate fi văzută din Liban, Iordania, Palestina şi Israel, pentru a ne aminti de pacea şi speranţa pe care le au creştinii persecutaţi, au declarat reprezentanţi ai Academiei Teologice din Moscova, iniţiatorii proiectului.

Evenimentul vine după ce rebelii islamişti au distrus două biserici creştine importante şi o moschee din oraşul sirian Ar-Raqqah. Persecuţiile asupra creştinilor din Siria au ca motiv dorinţa rebelilor de a ocupa tot mai multe teritorii. Rebelii consideră creştinii ca fiind de partea cealaltă a baricadei şi îi văd drept nişte colaboratori ai guvernului de la Damasc.

Sub noua domnie, creştinii au mai multe variante: pot plăti o taxă de „protecţie" ca să-şi păstreze religia, pot fugi din localitate, se pot converti la Islam sau pot muri de mâna islamiştilor.

Sursa: Radio Voice of Russia