Într-un moment de autosuficienţă, putem rata ocazia vieţii noastre. Cine suntem, unde ne aflăm și de ce existăm ar trebui să fie în acord cu planurile veșnice ale lui Dumnezeu pentru viaţa noastră, nu cu dorinţele noastre trecătoare
În istoria regilor lui Israel și ai lui Iuda de după moartea lui Solomon, au existat perioade de ascensiune și de decădere. Unii regi au fost răi, fără a fi complet decăzuţi; alţii au fost buni, dar nu pe deplin. Unii au fost atât de răi încât deciziile lor nu au mai lăsat loc intervenţiei lui Dumnezeu. Istoria fiecărui rege este definită de loialitatea faţă de Dumnezeu – de decizia de a se feri de idolatrie și păgânism și de a face tot ceea ce este drept înaintea Lui.
Un rege drept
Într-un moment decisiv din istoria morală a poporului Israel, după eșecuri repetate ale regilor care au ales calea răului, apare brusc un rege care „a făcut ce este drept” înaintea lui Dumnezeu. Este o istorie incredibilă, despre care putem citi în 2 Cronici 29 și în 2 Împăraţi 18.
Cum a ales Ezechia ceea ce era drept? Tatăl său nu era, în mod clar, un om neprihănit. Poate că avea o mamă evlavioasă – la urma urmei, ea era fiica unor preoţi. Însă cel mai important este că Ezechia a luat câteva hotărâri decisive în tinereţe, care i-au schimbat direcţia vieţii. Cartea 2 Împăraţi menţionează realizările sale: recuperarea unei mari părţi din teritoriile și bogăţiile pierdute ale regatului și eliberarea lui Iuda de sub dominaţia puterilor străine.
Un lucru și mai semnificativ este acela că Ezechia a reinstaurat închinarea adevărată înaintea lui Dumnezeu, distrugând idolii și altarele păgâne care împânzeau naţiunea. A distrus chiar și șarpele de bronz făcut de Moise în pustie (Numeri 21:8-9), deoarece oamenii ajunseseră să ardă tămâie și să îl venereze (2 Împăraţi 18:4). Într-adevăr, Ezechia a realizat lucruri mari și „a fost mare veselie la Ierusalim” (2 Cronici 30:26) în urma reformei pe care a realizat-o.
Când totul mergea bine a intrat în scenă un profet. Isaia avea acces la rege și îl vizita frecvent, aducându-i mesaje din partea lui Dumnezeu. Într-o anumită ocazie, Ezechia a venit la templu foarte tulburat, deoarece asirienii mărșăluiau împotriva lui cu o armată de 185.000 de oameni, ameninţând să distrugă regatul. În acel moment de primejdie, Ezechia s-a îndreptat spre templu pentru a se ruga, așteptând răspunsul lui Dumnezeu, care a venit prin Isaia: „Nu te teme” (2 Împăraţi 19:6). Și, potrivit promisiunii divine, totul s-a terminat cu bine.
Vreme de criză, vreme pentru miracole
După un timp, Ezechia s-a îmbolnăvit. De data aceasta, vestea primită nu a fost deloc bună; profetul Isaia l-a avertizat să își pună casa în ordine, pentru că va muri. Ezechia a început să plângă ca un copil. „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” (2 Împăraţi 20:3). De parcă Dumnezeu ar fi avut nevoie să I se amintească trecutul regelui! În mod surprinzător, înainte ca Isaia să părăsească curtea din mijloc, Dumnezeu i-a răspuns lui Ezechia: „Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi face sănătos. (…) Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale” (2 Împăraţi 20:5-6).
Dar Ezechia voia o asigurare suplimentară: „N-ar putea Domnul să-mi dea un semn că mă va vindeca?” Isaia i-a răspuns: „Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte sau să dea înapoi cu zece trepte?” (v. 9). Ezechia era bolnav, nu lipsit de înţelepciune, așa că a ales semnul cel mai greu de realizat. „Este un lucru ușor ca umbra să înainteze zece trepte”, și-a spus regele, și a cerut ca umbra să dea înapoi zece trepte. Și chiar așa s-a întâmplat.
Un examen ratat
Boala și vindecarea lui Ezechia au devenit știri de prima pagină, și pe bună dreptate. La urma urmei, pe lângă boala regelui, a avut loc și ceva fără precedent, inexplicabil: minunea umbrei care s-a mișcat în sens invers. Chiar și regii unor naţiuni îndepărtate au fost impresionaţi. Unul dintre ei, Merodac-Baladan, împăratul Babilonului, a trimis emisari cu scrisori și cu daruri. „Ezechia a ascultat pe soli şi le-a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui” (v. 13). Astfel, babilonienii s-au întors acasă cu vești importante, dar fără să audă niciun cuvânt despre Cel care face posibile toate veștile bune.
Isaia reintră în scenă cu întrebări incomode: Ce au spus acei oameni? De unde au venit? Ce au văzut la tine? Iar Ezechia admite că nu a rămas comoară pe care să nu le-o fi arătat. Cuvântul Domnului rostit de Isaia a dezvăluit care urmau să fie roadele eșecului regelui: „Ascultă cuvântul Domnului: Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta și ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic, zice Domnul” (v. 16-17).
Babilonienii s-au întors acasă cu vești importante, dar fără să audă niciun cuvânt despre Cel care face posibile toate veștile bune.
Aspra mustrare profetică poate stârni nedumerire. De ce nu a venit Isaia mai devreme, pentru a-l învăţa pe Ezechia cum să se comporte cu oaspeţii babilonieni? De ce nu l-a avertizat: „Ezechia, vor veni niște babilonieni. Știu că uneori ești puţin arogant, dar nu-ţi etala comorile, deoarece acest lucru poate fi primejdios!” De ce nu l-a atenţionat Dumnezeu cu privire la miza acestei vizite?
Răspunsul se găsește în 2 Cronici 32. După ce descrie toate realizările mari ale regelui Ezechia, începând cu versetul 23 cronicarul face referire la boala regelui și la faptul că a avut loc o minune, deși natura exactă a acelei minuni nu este specificată. Așadar, de ce nu l-a avertizat Isaia pe Ezechia înainte de vizită? Versetul 31 clarifică acest lucru: „Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui.”
Într-un moment de mândrie, Ezechia a ratat oportunitatea vieţii sale. „Vizita acestor soli de la împăratul din ţara îndepărtată îi dădea lui Ezechia ocazia să-L înalţe pe Dumnezeul cel viu. Cât de ușor i-ar fi fost să vorbească despre Dumnezeu ca susţinător al tuturor lucrurilor create, prin a cărui favoare îi fusese cruţată viaţa tocmai când toate nădejdile se spulberaseră! Ce transformări uimitoare ar fi avut loc dacă acești căutători după adevăr de pe câmpiile Caldeii ar fi fost conduși să recunoască suveranitatea supremă a Dumnezeului celui viu!”[1]
Comoara din casa ta
Am privilegiul de a lucra la Universitatea Montemorelos, din Mexic. Cu câţiva ani în urmă, o agenţie naţională de acreditare a trimis o comisie pentru a evalua Facultatea de Medicină. Mulţi profesori și studenţi erau îngrijoraţi, și pe bună dreptate. Existau alte școli de medicină mai mari în ţară, cu clădiri mai impunătoare și, probabil, cu laboratoare mai bine dotate. Ce ar trebui să le arătăm? Atunci cineva a spus: „Această vizită nu este despre noi. Este despre Dumnezeu. Mai mult decât orice altceva, vrem ca ei să-L vadă pe Dumnezeul nostru.”
Ceea ce nu înseamnă că nu am lucrat din greu pentru a pregăti documentaţia necesară sau pentru a ne asigura că infrastructura și dotările instituţiei sunt la cel mai bun nivel posibil. Excelenţa academică este importantă, la fel ca experienţele clinice de înaltă calitate. Totuși era o chestiune de priorităţi.
Și ce au văzut, în cele din urmă, cei din comisie? Declaraţia lor este edificatoare: „Nu am mai văzut nimic asemănător. Studenţii sunt diferiţi și profesorii sunt diferiţi. Se pare că aveţi un scop care depășește interesele personale, un cadru moral care vă ghidează viaţa și un angajament de a sluji și de a iubi oamenii.” Așadar, ce au văzut? Nu clădirile și nici echipamentele. Ei L-au văzut pe Dumnezeu reflectat în viaţa copiilor Săi.
Ce vor vedea oamenii din jur în casa ta? Ce le va atrage atenţia în viaţa ta? Vor auzi doar o listă a realizărilor tale? Îţi vor vedea trofeele și bunurile acumulate? Sau vor recunoaște puterea lui Dumnezeu care schimbă viaţa noastră așa cum nici nu ne-am putea imagina?
Ruth Hernandez Vital este prorector asociat pentru activitatea academică la Universitatea Montemorelos. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.
