Creştinii maturi sunt mai încrezători în Dumnezeu decât ceilalţi credincioşi

552

Credincioşii care au o credinţă matură sunt mai predispuşi să aibă încredere în Dumnezeu, în situaţiile dificile ale vieţii, potrivit unui sondaj de opinie efectuat de LifeWay Research.

 

Sondajul de opinie a arătat că încrederea în Dumnezeu a fost influenţată şi de studiul Bibliei, rugăciune pentru creştini şi ne-creştini dar şi mărturisirea credinţei personale persoanelor din jur.

 

Peste 90% dintre respondenţi au fost de acord cu afirmaţia: „Cred că Dumnezeu are un scop pentru mine, indiferent dacă eu percep ceea ce mi se întâmplă ca fiind bun sau rău”. Numai 4% nu au fost de acord cu aceeaşi afirmaţie. În plus, 86% au afirmat că îşi exprimă recunoştinţa şi lauda la adresa lui Dumnezeu chiar şi în situaţii dificile.

 

Însă dintre creştinii care nu trăiesc o credinţă matură, 15% au declarat că uneori se îndoiesc de dragostea lui Dumnezeu şi cred că El nu se preocupă de viaţa şi de problemele lor.