Criza

Sub titlul „Sfârşitul unei civilizaţii”, revista „VU” Nr. 259 din 1 Martie 1933 a publicat o cercetare plină de interes cu privire la criza actuală. Dl. Francis Delaisi, în articolul intitulat: „Criza periodică sau Criza de regim?” arată prin ce înlănţuire de cauze şi efecte am trecut, de la o criză agricolă la o criză comercială, apoi industrială şi în sfârşit una bancară şi monetară. „În mai puţin de doi ani”, scria el, „toate ramurile de activitate economică din toate ţările sunt lovite. Criza este totală şi universală”. Iată deci desfăşurarea crizei.

Câteva trăsături ale lui Andre Maurois ne vor face să apreciem gravitatea aceştei crize: „Criza ce prin oarecare trăsături se aseamănă crizelor periodice dinaintea războiului apare în realitate cu o durată mai lungă şi într’o formă mai cumplită. Oamenii cari îşi dau seama de situaţie se întreabă dacă aceasta nu este o criză a civilizaţiei”.

În L’Illustration din 18 Februarie, M. Andre Tardieu spune la fel: „Sub criza aparentă este o criză mai profundă”.

Cauzele crizei sunt numeroase. Diferitele persoane cari au colaborat la ancheta „VU” nu sunt de acord când este vorba de stabilirea ierarhiei acestor cauze şi de a arăta care dintre ele se găseşte la baza tuturor celorlalte.

Unii au luat drept cauză primordială maşinele şi împărţirea lucrului. M. Paul Langevin recunoaşte că: „Mecanizarea şi raţionalizarea crescândă a lucrului schimbă cu totul condiţiunile şi caracterul acesteia, făcând o lucrare fără iniţiativă, fără bucurie şi ne ameninţă cu predominarea maşinelor”. Totuşi profesorul Langevin nu ezită a arăta adevărata vinovăţie: egoismul omenesc: „Problema actuală cu adevărat este o problemă de dreptate şi nu de technică. Cele mai noui mijloace de acţiune s’au desvoltat foarte repede într’o lume rău pregătită pentru a o primi şi, în loc de a avea un profit toţi oamenii, ele au fost exploatate mai cu seamă de persoane egoiste, fie în mod individual sau colectiv”.

Greşeala omului este că toate invenţiile hotărîte a ameliora soarta omenească au devenit din contră o cauză de desordine şi suferinţă. Criza care ne chinueşte este mai întâi de toate o criză spirituală. Aceasta este ceea ce Dl. G. Lauga declara în Le Christianism Social: „Lumea vechee merge din oră în oră la moarte datorită anemiei spirituale”.

M. Rene Guenon în cartea sa sugestivă La crise du Monde moderne ne arată lipsa unui principiu spiritual la baza civilizaţiei moderne ca o cauză esenţială a haosului social de care suferim: „Ceea ce nu s’a văzut niciodată până acum este o civilizaţie edificată în întregime sub câteva lucruri pur negative, asupra cărora s’ar putea numi sau spune că este o absenţă de principiu; este precis că aceasta dă lumii moderne un caracter anormal, care de fapt este un fel de monstruozitate. Civilizaţia modernă este într’adevăr ceea ce se poate numi o civilizaţie cantitativă, care nu poate lua altă formă decât de a spune că este o civilizaţie materială”.

M. Guenon poate fi dintre aceşti oameni cu bun simţ la care face aluzie M. Maurois, care se întreabă dacă aceasta nu este o criză de civilizaţie pe care o vedem evoluând sub ochi.

„De sigur”, zice el „întrezărind mai mult sau mai puţin hotărît, mai mult sau mai puţin confuz că civilizaţia occidentală, în loc de a merge în continuare desvoltându-se în aceiaşi direcţie, poate foarte bine să ajungă într’o zi la un punct de oprire, sau să se scufunde în întregime în câteva cataclisme…. Se pare că ne apropiem în mod real de sfârşitul lumii”.

Într’o altă lucrare (Autorite spirituelle et pouvoir temporel, P., Vrin, 1929 p. 9), însuşi autorul scrie: „Dacă nu se va face o schimbare într’un timp scurt, se prevede că lumea modernă va fi aruncată în nişte catastrofe către care se pare că merge cu o viteză crescândă”. Primejdia este reală, şi azi sunt numeroase personalităţi cari văd realitatea şi pot face deosebirea.

„Noi suntem ameninţaţi”, scria de curând Sir George Paish în The Way to Recovery, p. 160, „nu numai de ruinarea unei naţiuni, ci a lumii întregi. Primejdia naţiunilor, care creşte în mod rapid, riscă de a trage după sine o revoluţie universală”.

Civilizaţia actuală este condamnată a se prăbuşi într’un timp foarte scurt. Ce va urma? Aceasta este o întrebare care preocupă pe cei mai mulţi bărbaţi, cum zice M. G. Rodrigues în numărul sus menţionat în „VU”. O altă civilizaţie speră să se nască. Va ajunge ea acolo?

Care să fie desnodământul către care mergem şi asupra căruia cuvântul profetic ne vorbeşte prin scriitorii sfinţi, singurii care pot să ne dea lămuririle dorite?

Ascultaţi un pastor protestant M. G. Basson în Les derniers temps et la fin du Monde, Geneva, 1908, p. 157: „Cine ştie dacă Dumnezeu nu pregăteşte anumite evenimente cari ne scapă de sub ochii noştri şi cari va face ca omenirea să intre în faza timpurilor sfârşitului cu o repeziciune neprevăzută?”

Ascultaţi cuvintele Cardinalului catolic L. Billot, în La Parousie, p. 350: „Dacă lumea merge, şi merge cu o iuţeală din ce în ce mai iute, ea merge de sigur după cele mai autentice profeţii atât din Vechiul cât şi din Noul Testament, din timpul cărora şi până acum au trecut atâtea veacuri însemnate, precise si prevestitoare”.

M. Guenon încheie o lucrare intitulată Le Roi du Monde prin aceste cuvinte: „Trebuie să fim gata pentru un eveniment mare de ordin spiritual către care mergem cu o mare viteză, şi care trebue să pună în uimire pe toţi aceia care observă. Minunile îngrozitoare dau avertizarea că timpul chiar a sosit”.

Eu cred că a venit momentul a repeta chemarea profetului din vechime: „Pregăteşte-te să întâmpini pe Dumnezeul tău Izraile”. (Amos 4:12)

Cum privim noi evenimentele care se des­făşoară sub ochii noştri? Suntem noi gata să întâmpinăm pe Dumnezeul nostru aşa cum spune profetul Amos? La aceste întrebări poate să răspundă fiecare şi fiecare să se cerceteze să vadă cum stă în privinţa aceasta.

Acest articol este din anul 1933 (o traducere realizată de G.Gherase) și a fost publicat într-o ediţie retrospectivă de colecţie Semnele timpului, ianuarie 2018, la împlinirea a 110 ani de la primul număr în limba română al revistei.