Un expert al Vaticanului a confirmat că relicvele descoperite recent în Bulgaria aparţin Sf. Ioan Botezătorul, chiar dacă nu le-a văzut. Anunţul a fost făcut de ministrul bulgar pentru diaspora și religie, Bozhidar Dimitrov, informează Novinite.com (Sofia News Agency).
„Vaticanul are un comitet pentru verificarea autenticităţii relicvelor. Expertul Michael Hassermann a spus că relicvele Sf. Ioan par a fi reale, după ce a văzut la TV și ce a citit cu privire la modul în care au fost descoperite. Nu are nevoie să le vadă personal", a susţinut ministrul bulgar. Informaţia nu a primit credit total în Bulgaria, cu atât mai mult cu cât ministrul este foarte criticat în media pentru graba de a anunţa autenticitatea moaștelor acum două săptămâni.
Relicvele au fost descoperite recent în pardoseala de piatră a unei mănăstiri medievale din Sozopol, la malul Mării Negre. Dovada cea mai mare a autenticităţii a fost o inscripţie cu numele sfântului „Este important de înţeles un lucru – este pentru prima oară în practica arheologică când relicvele Sf. Ioan sunt găsite împreună cu o inscripţie care, literal, bate în cuie concluzia și nu lasă loc la îndoieli. Aici nu sunt speculaţii", afirmă profesorul Kazimir Popkonstantinov, conducătorul echipei care a făcut unica descoperire. „Cred că e descoperirea anului, nu doar în arheologia bulgară, ci în cea europeană", susţine și directorul Muzeului de Istorie din Burgas, membru ale echipei de arheologi.
Descoperirea a atras criticile altor arheologi care au pus la îndoială autenticitatea relicvelor și au criticat graba cu care s-a proclamat acest lucru, înaintea unor teste. Ministrul Dimitrov este profesionist, ani de zile activând ca director al Muzeului Naţional de Istorie, cunoscut ca istoric dar și faimos pentru naţionalismul său. Motivând acum invidia arheologilor care nu au făcut parte din echipă, ministrul a avut ieșiri verbale foarte violente la adresa istoricilor și arheologilor care au avut poziţii contrare celei oficiale. La rândul ei, Asociaţia Arheologilor din Bulgaria a trimis o scrisoare deschisă ministrului, solicitând acestuia să își ceară scuze pentru cuvintele injurioase la adresa arheologilor.
În timp ce la nivel mediatic disputa continuă, dincolo de autenticitatea descoperirii, care încă este supusă îndoielilor, fenomenul capătă amploare în alte dimensiuni. Primul ministru bulgar a donat o casetă de argint și aur în care să fie depozitate relicvele. Acestea au fost transferate oficial de echipa de arheologi către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe din Bulgaria. Caseta care conţine acum un dinte, o bucată de craniu și o bucată de braţ presupuse a fi ale Sf. Ioan, va mai include relicvele sfântului Andrei, prezentate de patriarhul ecumenic Bartolomeu I, și o bucată din crucea sfântă donată de guvernul bulgar muzeului naţional de istorie.
În plus, același ministru al diasporei și religiei a glumit afirmând că moaștele deja au făcut minuni, întrucât ministrul de finanţe a alocat 900.000 de leva pentru excavaţii arheologice, în condiţiile în care guvernul anunţase măsuri de austeritate. În plus, guvernul a alocat alte 420 000 de leva pentru renovarea Bisericii Sfinţii Chiril și Metodius din Sozopol, care vor găzdui relicvele. Investiţia este justificată în urma estimării că Bulgaria va intra într-un circuit al turismului religios, locaţia devenind una de atracţie pentru pelerini.












