Exploratorul care a găsit Titanicul confirmă existenţa Arcei lui Noe

91

Robert Ballard, unul dintre exploratorii marini cei mai cunoscuţi şi cel care a descoperit ruinele vasului Titanic, a confirmat existenţa potopului biblic.

Într-un interviu acordat jurnalistei Christianne Amanpour, Ballard a confirmat teoria controversată cu privire la potop, pe care au enunţat-o doi oameni de ştiinţă de la Universitatea Columbia şi a vorbit despre descoperirea rămăşiţei unui vas pe care îl consideră parte din Arca lui Noe.

Potrivit acestei teorii, Marea Neagră a fost în trecut un lac înconjurat de teren arabil. Ulterior, lacul a fost inundat de un val uriaş de apă ce a venit din Marea Mediterană, a cărui presiune era de 200 de ori mai mare decât cea a Cascadei Niagara. Viteza mare şi volumul de apă au măturat totul în cale.

Ballard a explorat această teorie timp de peste zece ani, potrivit National Geographic. În 1999, exploratorul a descoperit ţărmul scufundat al fostului lac. Însă aceasta nu l-a convins.

Anul acesta însă, Ballard a descoperit rămăşiţele unui vas, acesta fiind argumentul de care Ballard avea nevoie pentru ca să creadă că aceasta este Arca lui Noe, ce a supravieţuit potopului descris în Geneza.