Numele Iisus Christos, interzis în Pakistan şi Arabia Saudită

430

În Pakistan, numele „Isus Christos" nu poate fi folosit în niciun sms, deoarece intră sub incidenţa unui sistem de cenzură, prin care autorităţile din domeniul telecomunicaţiilor împiedică transmiterea de cuvinte obscene, indecente, neadevărate, inventate sau vulgare.

Printre cele 1600 de cuvinte cenzurate, se află şi „Iisus Christos". Conferinţa episcopală din Pakistan a declarat că această interdicţie presupune o violare a dreptului de a evangheliza lumea, răneşte sensibilitatea creştinilor şi încalcă, totodată, constituţia ţării, notează protestantedigital.com.

În acelaşi timp, în Arabia Saudită, un fotbalist columbian a fost arestat de Poliţia Morală în timp ce se plimba cu soţia sa pentru că avea tatuat pe braţ chipul lui Iisus. Conform legii islamice, tatuajele sunt interzise, iar libertatea este condiţionată de interesele şi gloria Islamului.