Papa îndeamnă liderii lumii să nu se mai închine la „viţelul de aur”

278

În discursul ţinut pe 16 mai, în faţa celor patru noi ambasadori la Vatican, Papa Francisc s-a pronunţat foarte decisiv împotriva „cultului banilor, viţelul de aur modern" care afectează valorile lumii contemporane.

Rămânând fidel dezideratului său din momentul alegerii numelui lui Francisc de Assisi, apărătorul săracilor, Papa Francisc, a ales să folosească ocazia pentru a livra primul său discurs despre bani şi criza economică. Poziţia sa în problemele financiare este cunoscută, datorită militantismului lui Francisc, pe atunci Arhiepiscopul Bergoglio, faţă de săracii din Buenos Aires. Însă aceasta a fost prima dată când Francisc s-a exprimat într-un discurs public referitor la situaţia economică globală.

În primul rând, Papa i-a îndemnat pe liderii lumii să renunţe la cultul banilor şi să aplice urgent reforme etice care să stopeze sărăcia tot mai pregnantă din societatea noastră. Folosind metafora „viţelului de aur" la care se închinau evreii în vechime, orbiţi spiritual, Francisc a subliniat că nu doar statele lumii trebuie să facă ceva pentru săraci, ci şi biserica, al cărei principal scop este să-i apere pe aceştia.

În al doilea rând, Francisc a condamnat piaţa liberă, care a determinat apariţia unei „tiranii", în care oamenii sunt valoroşi numai prin capacitatea lor de a fi consumatori. Aceasta a condus la nesiguranţă, sărăcie, o inversare a valorilor şi a contribuit la „dispariţia bucuriei de a trăi", în special în ţările dezvoltate. Această relaţie a oamenilor cu bani este cauza situaţiei financiare delicate în care se regăsesc cele mai multe state ale lumii.

„Îi încurajez pe liderii politici ai lumii să pună în aplicare cuvintele Sfântului Ioan Hrisostomul (n.r. cunoscut şi ca Ioan Gură de Aur): «A nu-ţi împărţi bunurile cu săracii este egal cu a le fura de la ei »", a declarat Francisc.

În al treilea rând, Papa a mărturisit că îi iubeşte deopotrivă pe cei săraci şi pe cei bogaţi, dar este datoria lui, ca „în numele lui Christos, să reamintească oamenilor că trebuie să îi ajute pe cei săraci, să îi respecte, să îi susţină". Însă el a recunoscut că aceasta necesită o schimbare majoră de atitudine din partea liderilor lumii şi acţiuni curajoase în acest sens.

Reforme financiare la Vatican

Discursul său vine după ce Vaticanul a anunţat două schimbări substanţiale în organizarea sa finanaciară, atât de criticată în trecut. Cu scopul unei mai bune transparenţe, Banca Vaticanului a anunţat în cursul acestei săptămâni că va publica online şi în premieră bilanţul şi alte documente oficiale. În plus, Institutul pentru Lucrări Religioase (numele formal al băncii) – care s-a aflat în mijlocul a numeroase scandaluri în ultima vreme – va angaja o firmă de contabilitate externă, care îndeplineşte standardele internaţionale privitoare la spălarea de bani.